Drama Oliviei Newton-John. Dispariția misterioasă a unui fost iubit a bântuit-o ani la rând

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 09 august 2022, 17:49

Destinul misterios al unui fost iubit ai regretatei actrițe Olivia-Newton John (26.09.1948 – 8.08.2022) a bântuit-o în ultimii ani din viață, după ce a dispărut brusc fără a i se mai găsi urma.

Olivia a avut o relație de nouă ani cu Patrick McDermott. În 2005, pe 30 iunie, bărbatul, care avea 48 de ani, s-a dus la o partidă de pescuit cu un grup de 22 de oameni și nu s-a mai întors niciodată. Bizar este că nicio persoană din grupul respectiv nu i-a observat dispariția. Ani la rând, s-a zvonit că Patrick se ascunde în Mexic, pentru a scăpa de datorii. Însă detectivii și poliția nu au putut găsi dovezi reale în acest sens, cu toate că multe persoane au declarat că l-au văzut acolo.

„Nu cred că îmi voi găsi vreodată pacea. Cred că întotdeauna va exista un semn de întrebare”, a spus Olivia Newton-John, în urmă cu câțiva ani, potrivit Daily Mail.

Olivia s-a cuplat cu McDermott, cameraman de profesie, după divorțul din 1995 de primul soț, Matt Lattanzi, iar povestea lor de dragoste a durat nouă ani.

Când McDermott a dispărut, artista se afla în Australia pentru un turneu de promovare. Dar până să se observe lipsa lui a mai trecut o săptămână.

Citeşte şi: Vlăduța Lupău, ținta unui val de critici în online, după naștere. „Prea mult alint și băgare de seamă”

Citeşte şi: De ce nu au Alexandra Velniciuc și partenerul ei, Șerban Puiu, copii. „Eu mă felicit că nu suntem părinți!”

Citeşte şi: Cum se înțelege Livia Graur cu fostul soț, după divorț. „Poate mai târziu o să am nevoie de psiholog”

Citeşte şi: Cum arată Simona Gherghe în costum de baie. Prezentatoarea TV rareori se afișează așa în mediul online

Grupul cu care a mers la pescuit a găsit cheile mașinii lui Patrick, portofelul și pașaportul său pe bordul bărcii, iar automobilul lui a fost găsit parcat în ăortul din San Pedro, Los Angeles. Rudele lui Patrick au observat că lipsește abia pe 6 iulie, când bărbatul nu s-a prezentat la un eveniment de familie. Cinci zile mai târziu, pe 11 iulie, a fost alertată și Poliția.

McDermott era divorțat, avea un copil și era obligat prin ordin judecătoresc să plătească 8.000 de dolari pentru întreținerea acestuia. Dar bărbatul și-a declarat falimentul cu datorii de peste 30 mii de dolari, iar din acest motiv au apărut zvonuri potrivit cărora și-ar fi înscenat moartea pentru a scăpa de ele.

După investigații care au durat mai bine de trei ani, autoritățile nu au găsit dovezi care să dovedească o crimă, un suicid sau un accident. În plus, s-a constatat că persoanele din grupul care a mers la pescuit nu au fost numărate și de aceea dispariția lui Patrick a trecut neobservată.

O altă teorie a dispariției misterioase ar fi că s-a pierdut noaptea pe mare.

Misterul a continuat să o urmărească pe Olivia Newton-John în anii care au urmat, deși ea se resemnase cu faptul că McDermott era, cel mai probabil, mort.

S-a pierdut pe mare și nimeni nu știe cu adevărat ce s-a întâmpla. Este omenește să te întrebi. Pentru că ori de câte ori treci prin momente dificile, există întotdeauna acele preocupări. Acestea sunt lucrurile în viață pe care trebuie să le accepți și să le uiți. Bineînțeles, întrebările apar mereu…, a spus Newton-John pentru 60 Minutes în 2016.

După dispariția lui McDermott, Olivia și producătorul John Easterling (70 de ani) au devenit un cuplu, după o relație de amiciție de aproape 20 de ani. Ei s-au căsătorit în 2008, în Peru. Actrița a mai fost căsătorită între anii 1984 – 1995 cu actorul Matt Lattanzi (63 de ani). Din căsnicia lor a rezultat o fiică, Chloe Lattanzi (36 de ani).

Foto – Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter