Dragostea la vedete! Inspiră-te pentru Ziua Îndrăgostiților!

De Ileana Voicu Ghinea, pe

Ziua Îndrăgostiților este aproape și sunt convinsă că toată lumea se gândește care ar fi cea mai potrivită declarație de dragoste pe care să i-o facă partenerului.
Sigur, Luna de pe cer și răvașele de pe Marte sunt cam greu de adus, în consecință trebuie să ne mulțumim cu lucruri mult mai… pământești.

Ce sursă de inspirație ar fi mai potrivită decât nesecata lume a vedetelor, atât de creativă, productivă și gata de oferit în orice moment. Pentru a afla care sunt cele mai la modă declarații de dragoste între vedete, am făcut o scurtă documentare. Iată ce am descoperit!

Andreea Marin își iubește soțul și poezia

Dragostea la vedete! Inspiră-te pentru Ziua Îndrăgostiților!

Dragostea dintre Andrea Marin și soțul ei turc, Tuncay Ozturk, este fără margini. Deunăzi, ca să-i arate cât de mult îl iubește și cât de mult îi mulțumește pentru că a ajutat-o să treacă este eșecul mariajului cu Ștefan Bănică Jr., vedeta i-a dedicat soțului o poezie emoționantă scrisă de Nichita Stănescu.

„Spune-mi, dacă te-aș surprind-ntr-o zi / Și ți-aș săruta talpa piciorului / Nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea / De teamă să nu-mi strivești sărutul?…”.

Cătălin Măruță, veșnic îndrăgostit de Andra

Dragostea la vedete! Inspiră-te pentru Ziua Îndrăgostiților!

Cătălin Măruță și Andra sunt unul dintre cuplurile cele mai frumoase și cinstite de la noi. Dragostea lor trece bariera micului ecran, iar asta te face să te uiți cu drag la ei, ori de câte ori ai ocazia. La capitolul declarații de dragoste nu au cum să stea decât foarte bine. Iată ce spune prezentatoru despre iubita lui soție. „Am cea mai frumoasă soţie. Am cel mai bun OM lângă mine, cel mai înţelegător, persoana care mi-a dăruit tot ce poate fi mai frumos şi anume pe – David ! Pentru toate lucrurile acestea şi încă alte sute de mii, te iubesc!”

Simona Bălănescu impresionată de o piesă și un pian alb

Dragostea la vedete! Inspiră-te pentru Ziua Îndrăgostiților!

În luna de miere erau când Rareș, soțul ei, a reușit să o facă pe Simona Bălănescu să se simtă cea mai iubită și prețuită femeie din lume. Se întâmpla în Antalya, într-unul dintre cele mai luxoase resorturi din lume. “Rareș a descoperit într-un loc intim din hotel un pian și în fiecare seară îmi cânta câteva acorduri din cele mai frumoase melodii de dragoste. Chiar îmi spunea că și-a îndeplinit visul din copilărie, acela de a-i cânta iubitei, la un pian alb, pe malul marii”, a declarat vedeta.

Cristina Spătar, dragoste imensă pentru soțul ei, Alin

Dragostea la vedete! Inspiră-te pentru Ziua Îndrăgostiților!


”TE IUBESC, ALIN ! Îți mulțumesc pentru tot ce faci pentru noi în fiecare zi, pentru că-mi arăți ce înseamnă fericirea zi de zi!”
. Simplu, dar convingător, așa cum a fost și soțul ei de-a lungul celor 6 ani de relație. Indiferent de lucrurile care s-au spus despre soție lui, indiferent de barierele care li s-au pus, Alin Ionescu a stat în permanență alături de soția lui.

Te iubesc, pentru Oana Roman

Dragostea la vedete! Inspiră-te pentru Ziua Îndrăgostiților!

Anul a început foarte bine pentru Oana Roman și continuă dacă stăm să ne gândim că peste câteva zile o va aduce pe lume pe fetița ei, Maria Izabela. Ca să-i arate cât de mult o prețuiește, soțul ei Marius i-a făcut o declarație de dragoste… surprinzătoare. Un mesaj scris de mână și lipit pe televizorul din dormitoru matrimonial.

Mesajul: ”Te iubesc!”

”Eu am început anul bine! Când am deschis ochii am văzut ceea ce vedeți în poză! Am rămas fără cuvinte! Mulțumesc iubirea mea!”, a spus emoționată viitarea mămică.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter