Dorian Popa va fi coprezentator într-o emisiune celebră

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Luni, 24 septembrie 2018, 12:14
Dorian Popa va fi coprezentator într-o emisiune de la Antena 1. După ce artistul s-a accidentat în cadrul show-ului ”Ultimul Trib” și s-a întors acasă, iată că a primit o ofertă de nerefuzat.

Dorian Popa va putea fi văzut începând de astăzi în platoul emisiunii „Xtra Night Show”, în calitate de coprezentator alături de Dan Capatos, dar și de actorul și comediantul Cătălin Bordea și DJ-ul de talie internațională Vika Jigulina: “De luni, „Xtra Night Show intră în casele dumneavoastră în formula de bază, gândită în momentul în care Silviu și Anisia au ales alte proiecte personale. Sunt un om de echipă și un veteran al echipelor. Fie că vorbim de perioada cu Mircea N. Stoian și celebrul band al emisiunii din acea vreme, condus de Stefan Ciobanu, sau de formula cu Bordea și Silviu, apoi și Anisia, fie că vorbim de această nouă formulă cu Bordea, Dorian Popa și Vika Jigulina, spiritul rămâne același.

Dorian PopaTelespectatorii noștri fideli, care ne-au purtat în această aventură de 22 de sezoane și cărora le mulțumesc din postura de ultim mohican, vor regăsi aceeași stare de bună dispoziție. Dorian este un tip care te poate contamina cu optimismul său și cu pofta lui de viață, chiar și dintr-un scaun cu rotile, așa cum se va prezenta în platou, începând de luni. Așa că, putem spune că totul va merge ca pe roate… (râde). Trebuie doar să deschideți larg televizoarele. Dorian va porni pe primul lui drum profesional, după „Ultimul Trib”. Hâtz, Johnule, să te ții!”, – a transmis Dan Capatos.

“Logic că mă vedeam măcar până în finala ”Ultimul Trib”, însă Dumnezeu se pare că a avut alt plan pentru mine, plan pe care am decis să îl înfrunt cu același optimism și cu aceeași energie pe care le-am avut dintotdeauna. Mă bucur că am avut parte și de reversul proverbului ”Un rău nu vine niciodată singur” și că din această întâmplare tragică am ajuns prezentator la „Xtra Night Show”. Sfătuiesc toți oamenii care trec prin momente grele în viață să nu își piardă speranța și să lupte pentru zilele mai bune ce vor veni”, – a mărturisit Dorian Popa.

Citește și – Gabriela Cristea i-a rupt turta fetiței sale. Ce a ales Victoria de pe tavă. FOTO

Citește și – Cezar Ouatu, interpretare de excepție pe scena X Factor Marea Britanie. VIDEO

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter