Dana Războiu, probleme în cuplu: „Aveți grijă cui oferiți timpul vostru, anii voștri și sufletele voastre”

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 07 ianuarie 2019, 12:27
Dana Războiu a dat de înțeles că are probleme cu partenerul ei de viață, după ce a publicat pe contul personal de Instagram un mesaj în care spune că nu este sigură că a făcut bine că s-a „implicat 100%” în rolul de soție.

Fosta prezentatoare de televiziune s-a declarat încântată de vacanța pe care a petrecut-o alături de cei doi fii ai săi, însă, în același timp, a lăsat să se înțeleagă că ar avea probleme în cuplu.

Vacanța noastră s-a terminat. Am petrecut mult timp cu copiii mei, 24/24, timp în care am jucat uno, am schiat, am sărit în pat, am mâncat multe clătite cu nutela, ne-am împușcat cu bile albe, am făcut mate și am scris propoziții complicate în română, am vorbit despre lume, despre oameni, despre noi și despre emoțiile noastre❤️Victor a schiat mult, Marc nu a vrut să schieze decât două zile, am stat cu el prin zăpada și ne-am bulgărit cu orele. A fost o vacanța aproape reușită și asta datorită copiilor mei care îmi umplu viața de bucurie. Pentru rolul de mamă dau 100% din sufletul meu și îmi iese. Și pentru cel de soție am dat 100% și nu știu dacă am făcut bine”, a scris Dana pe Instagram.

Dragii mei instaprieteni vă rog aveți grijă cui oferiți timpul vostru, anii voștri, energia și sufletele voastre. Dați-le copiilor voștri și nu veți regreta, dar în rest vă rog fiți atenți, fiți înțelepți și ascultați-vă instinctul”, a continuat ea.

Nici cei mai vicleni oameni nu vă pot păcăli instinctul dacă aveți încredere în ce simțiți. Aveți încredere în voi și în instinctul vostru. Unii oameni sunt foarte toxici, mai ales aceia care încearcă să vă cucerească cu orice preț. Dar pentru că aici suntem pe Instagram o să rămân pozitivă, o să țin pentru mine dezamăgirile și o să va spun doar că, deși vacanța s-a terminat, noi trei ramânem nedespărțiți și puternici împreună. Fiți înțelepți și, cum zic englezii, be true to yourself! #iubire #pace #curaj #dumnezeu”, a încheiat vedeta.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Vacanța noastră s-a terminat. Am petrecut mult timp cu copiii mei, 24/24, timp in care am jucat uno, am schiat, am sărit in pat, am mâncat multe clatite cu nutela, ne-am împușcat cu bile albe, am făcut mate și am scris propoziții complicate in română, am vorbit despre lume, despre oameni, despre noi și despre emoțiile noastre❤️Victor a schiat mult, Marc nu a vrut sa schieze decât doua zile, am stat cu el prin zăpada și ne-am bulgărit cu orele. A fost o vacanța aproape reusita și asta datorită copiilor mei care îmi umplu viata de bucurie. Pentru rolul de mama dau 100% din sufletul meu și imi iese. Si pentru cel de sotie am dat 100% și nu știu dacă am făcut bine. Dragii mei instaprieteni va rog aveți grija cui oferiți timpul vostru, anii voștri, energia și sufletele voastre. Dati-le copiilor voștri și nu veți regreta, dar in rest va rog fiți atenți, fiți înțelepți și ascultați-va instinctul. Nici cei mai vicleni oameni nu va pot păcăli instinctul dacă aveți încredere in ce simțiți. Aveți încredere in voi și in instinctul vostru. Unii oameni sunt foarte toxici, mai ales aceia care încearcă sa va cucerească cu orice preț. Dar pentru ca aici suntem pe Instagram o sa rămân pozitiva, o sa țin pentru mine dezamăgirile și o sa va spun doar ca, deși vacanța s-a terminat, noi trei ramanem nedespărțiți și puternici împreuna. Fiți înțelepți și, cum zic englezii, be true to yourself! #iubire #pace #curaj #dumnezeu

O postare distribuită de Dana Razboiu (@danarazboiu) pe

Fanii Danei Războiu au reacționat imediat la postarea ei, cu încurajări și mesaje de susținere.

Mult succes pe mai departe și multă putere să treci peste această etapă”, dacă ai simțâit să dai 100% ca soție, înseamnă că ai făcut bine. Tu ești soarele, nu uita”, „Ohh, Dana. Eu am o vorbă. Ca mama nu iubește nimeni în lumea asta! Mama ta pe tine, tu pe copiii tăi… În rest, totul e nesigur și totul e un război. Pe diferite niveluri și cu diferite arme. E trist, dar e adevărat. Fii tare, ești o faină!”, au scris admiratorii vedetei pe rețeaua de socializare.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter