Dan Bittman nu crede în pandemia coronavirus: „Se face un test mondial”

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 08 aprilie 2020, 16:03
Dan Bittman se alătură celor care cred în diverse variante ale teoriilor conspiraționiste și susține că pandemia de coronavirus nu este reală. Artistul are o viziune diferită și a recunoscut acest lucru.

Dan Bittman este nevoit să stea în izolare și să-și anuleze toată activitatea artistică, aspect care nu-i este deloc pe plac, dar se supune. Solistul de la Holograf a vorbit despre această perioadă de izolare, dar și despre ceea ce crede vizavi de pandemia de coronavirus: „E foarte rău în această perioadă, dar n-am încotro. Stau acasă și petrec timp cu familia, cu copiii mei. Respectăm și ne supunem ordinelor. Eu unul nu cred în asta. Cu 150 de morți și peste 400 de vindecați, asta nu-i pandemie. În 1918 a fost pandemie cu gripa spaniolă. Dar acum cred că e altceva. Tind să cred că Sorin Ovidiu Vîntu are dreptate când spune că se face un test mondial”, – a declarat Dan Bittman pentru cancan.ro.

Citește și –  Lidia Buble, despre perioada de izolare cu Răzvan Simion: „Nu ar fi exclus să ieșim și cu bublișorul mic”

Dan Bittman se alătură astfel teoriei conspirației lansată de Sorin Ovidiu Vîntu, care spune despre virusul COVID-19 că ar fi un test mondial: „Hai să-ţi fac o mică paralelă. În 1918 a fost gripa spaniolă. Populaţia planetei avea 1,8 miliarde la acea vreme. Au murit 100 de milioane de oameni. Astăzi, populaţia planetei se aproape de opt miliarde de oameni. Au murit până în 20.000 sau poate puţin peste 20.000 de oameni. Ar fi murit oricum oamenii ăştia – nu azi, mâine – oameni cu imunitate extrem de scăzută, cu diverse alte boli. (…) Tot ceea ce vezi, generaţie, este o manipulare. Este o repetiţie cu public asupra a ceea e urmează să se întâmple peste 20-30 de ani. Suntem aproape opt miliarde de oameni. Planeta susţine cu greutate viaţa a opt miliarde de oameni.

Imaginează-ţi că peste 20-30 de ani vom fi dublu – 15-16 miliarde, moment în care planeta nu va mai putea susţine viaţa. Ceea ce vedem astăzi este o conspiraţie nu a unui singur stat. Sunt convins că sunt două-trei state mari implicate în toată povestea asta. Nu fac altceva decât să evalueze ce fac guvernele, ce face populaţia pentru a şti cum să folosească şi vor folosi aceste informaţii peste 20-30 de ani”, – a afirmat de curând Sorin Ovidiu Vîntu.

Citește și – Cum se descurcă Alexandru Arșinel, diagnosticat cu diabet, în izolare: „De două săptămâni nu mai intră nimeni la noi în casă”

Sursă foto: Arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter