Cum este numită Iulia Vântur în India. Dan Negru, lăsat fără replică de un ghid în vacanță: „Am sunat-o și i-am zis” / Exclusiv

De Simona Tudorache, pe Ultimul update Vineri, 27 ianuarie 2023, 14:26

Dan Negru și-a făcut vacanța în India, țară în care Iulia Vântur s-a mutat de când a început o relație cu Salman Khan. Aici, fosta prezentatoare a reușit să își construiască chiar și o carieră, iar numele ei este corelat imediat cu cel al faimosului actor indian.

Dan Negru a rămas surprins de felul în care se raportează indienii la românca noastră. Ghidul pe care l-a avut la Taj Mahal l-a întrebat dacă a auzit de „Lula”, atunci când a aflat că este turist din România. Vedeta Kanal D ne-a dezvăluit că, în momentul în care în discuție a fost menționat actorul Salman Khan, și-a dat seama că… Lula este, de fapt, Iulia Vântur. Ulterior, Dan Negru a sunat-o pe fosta prezentatoare tv și i-a povestit.

Dan Negru, conversații despre Iulia Vântur în India

“Am sunat-o pe Iulia Vântur din New Delhi și i-am spus că un ghid cu care am fost la Taj Mahal, auzind că sunt din România, m-a întrebat dacă am auzit de Lula. Nu știam care Lula, dar apoi omul mi-a spus de Salman Kahn și mi-am dat seama că e vorba de Iulia. I-am povestit asta la telefon”, mărturisește Dan Negru pentru UNICA.RO.

Iulia Vântur a reușit să se integreze rapid în familia lui Salman Khan. Ea are o relație specială și cu părinții iubitului ei, pe care îi admiră pentru lucrurile realizate.

Iulia Vântur

„Tatăl lui este o legendă în industrie, ca scriitor. Doamne ajută să-i dea Dumnezeu putere și să trăiască cât mai mult, e un om extraordinar, un om de la care ai ce să înveți. Părinții lui sunt extraordinari și au reușit să construiască o familie atât de unită și atât de frumoasă.

Tatăl lui e atât de bun. Este un scriitor legendar în industrie. El reușea să vândă filmele cu numele lui pe afiș”, mărturisea Iulia Vântur în emisiunea lui Cătălin Măruță.

Iulia Vântur și Salman Khan, prima întâlnire

Iulia Vântur l-a întâlnit pe Salman Khan în timpul unei călătorii în India. „L-am cunoscut dintr-o întâmplare. Am făcut cunoştinţă ca doi oameni normali. Am ţinut legătura, am fost prieteni multă vreme. Întotdeauna am încercat să ţin lucrurile astea pentru mine, pentru că vrând, nevrând, ca persoană publică te expui”, spunea Iulia Vântur.

Salman Khan a fost cel care a crezut în potențialul ei și a îndrumat-o către o carieră muzicală. „El a fost omul care a crezut, de fapt, în vocea mea. Atunci când eu consideram că nu sunt îndeajuns de bună să fiu acolo, nu am atâția ani în spate de muzică. În percepția mea, să fii artist și să cânți pe scenă însemna ca toată viața să faci muzică. Salman Khan este în industria asta de peste 30 de ani”, susținea Iulia Vântur la Kanal D, în emisiunea Teo Show.

Dan Negru, vacanță cu peripeții în India

Vacanța în India nu a fost una lipsită de peripeții pentru Dan Negru. Prezentatorul de la Kanal D a făcut indigestie după ce a consumat preparatele lor tradiționale

“În India când m-a luat o mică indigestie în urma unui festin cu mâncare indiană, greu digerabilă de europeni. Dar a trecut repede. Codruța are mereu cu ea o mini-farmacie oriunde am merge, cred că e defect profesional la ea”, mai spune Dan Negru.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter