Cu ce se ocupă Toni Grecu acum, după retragerea de pe micile ecrane

De Unica.ro, pe

Toni Grecu (62 de ani), unul dintre fondatorii grupului Divertis, și-a rărit considerabil aparițiile de pe micul ecran în ultimii ani. Recent, comediantul a spus care a fost motivul retragerii sale, dar și cu ce se ocupă în prezent.

„Nu e vorba despre un motiv anume. Pur și simplu, avem și noi vacanțe. În meseria asta există perioade de muncă îndelungate, dar pot exista la fel de bine și pauze consistente. Eu mă aflu acum într-o perioadă de vacanță. Sunt foarte bine cu mine însumi!”, a declarat Toni Grecu, pentru Impact.

„Am primit, spre exemplu, propunerea de a colabora cu cei de la «iUmor». Am primit invitație și în primăvară, și acum, dar nu am putut merge. Nu s-au potrivit datele”, a completat.

Cu ce se ocupă Toni Grecu acum, după retragerea de pe micile ecrane

„Comedia nu este astăzi cea mai importantă formă de exprimare artistică. Cândva, ea juca un rol mult mai important. Azi, accentul cade pe reality-show-uri, sau pe emisiuni de bucătărie, sau pe genul de producții ce pun în prim-plan talent show-ul. E posibil ca roata să se învârtă iar și să readucă comedia în prim-plan, dar probabil că va dura o perioadă până se va întâmpla asta. Așa se întâmplă și cu mine. Azi nu mai sunt în fața camerei. Sunt doar în spatele ei, fiindcă nu am încetat colaborarea cu televiziunea. Am un proiect care e în desfășurare. Așa că nu se poate vorbi despre un divorț de televiziune!”, a mai explicat comediantul.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Toni Grecu, despre incendiul de la Spitalul Matei Balș: „A fost cel mai greu efort pe care l-am depus vreodată”

„Televiziunea e în pierdere de viteză în fața Internetului. De câțiva ani buni! Personal, spre exemplu, nu mai apelez la televiziune pentru a-mi lua doza de divertisment. O fac însă de pe net! La televiziune, astăzi, nivelul a coborât destul de mult, din anumite motive pe care nu le voi analiza aici. Aș fi putut face un podcast, fiindcă cred că am experiența necesară. Problema e că multă lume a făcut asta. Am ajuns la concluzia că nu e cazul să îngroș rândurile producătorilor de podcast. Suntem o țară mică, cu puțini invitați capabili să spună o poveste care contează. Sunt puțini cei care știu să spună o poveste în România! Și atunci, invitații se cam repetă”, a adăugat.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter