Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Chef Florin Dumitrescu când a debutat ca bucătar: „Am descoperit afecțiunea la 16 ani”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 10 mai 2022, 13:42

Chef Florin Dumitrescu (34 de ani) a dezvăluit cum a ajuns să se îmbolnăvească de gastrită în timpul adolescenței. Dumitrescu lucrează în domeniul gastronomic de când avea 16 ani și s-a lovit de-a lungul timpului de multe provocări culinare care l-au ajutat să devină bucătarul care este astăzi.

Dar arta culinară nu i-a adus doar împlinirea pe plan profesional și succesul ci și o problemă de sănătate care i-a dat bătăi de cap pe când era un adolescent. Chef Florin Dumitrescu a povestit în cadrul podcastului găzduit de George Buhnici că nu se hrănea corespunzător când era foarte tânăr și de aceea a ajuns să facă gastrită la o vârstă atât de fragedă.

Citeşte şi: Unde s-a mutat Alina Sorescu după confirmarea divorțului de Alexandru Ciucu

Citeşte şi: EXCLUSIV. Andreea Berecleanu ne-a spus care este secretul pielii sale lipsite de imperfecțiuni

Citeşte şi: Cum a arătat tortul de botez al micuțului Adrian, mezinul Adelei Popescu și al lui Radu Vâlcan. Imagini de la petrecere

Citeşte şi: Iulia Albu își lasă fiica să se machieze la 12 ani: „A vrut eyeliner și pistrui”

Eu la 16 ani nu mâncam. Avem 61 – 62 de kilograme, nu avem nicio treabă cu mâncarea, doar o găteam. Eu la 16 ani am descoperit pentru prima dată gastrita. În momentul în care gătești, stomacul tău funcționează, pentru că e păcălit de miros și crede el că mănâncă. Și macină, macină și nu mai ai foame, nu mai simți foamea și ai senzația că poți să o duci la nesfârșit.

La 20 de ani am descoperit mâncarea și m-am îngrășat. Dacă mi-aș da un sfat, mi-aș da la 20 de ani și aș spune: Mănâncă mai puțin, nu recupera ce nu ai mâncat – i-a dezvăluit Chef Dumitrescu lui Buhnici.

Dumitrescu a mai spus că el a fost genul de copil căruia îi plăceau legumele, iar acum, ca adult este adeptul unui echilibru culinar.

Eu am fost copilul care a mâncat legumele din ciorbă, nu le dădeam la o parte. Mi-a plăcut verdeața, pătrunjelul. Mi se pare că este mult mai interesant să mănânc legume care au gust diferit, decât să mănânc o bucată de carne care are mereu același gust.

Trebuie să-ți găsești fericirea în doze mici. Mie nu-mi place mișcarea vegană, vegetariană. E absurd! Am perioade. E post, poate vreau să-l țin, nu mănânc carne, mi se face poftă, o mănânc. Nu mâncam carne în fiecare zi când eram mici, dar dacă acum ne permitem. E boala porcului – a completat Florin Dumitrescu.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter