Cristi Minculescu, mesaj emoționant la împlinirea a 60 de ani

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Joi, 10 ianuarie 2019, 13:49
Cristi Minculescu, simbolul trupei Iris, a împlinit 60 de ani de viață și 40 de ani de carieră, ocazie cu care artistul a transmis un mesaj emoționant.

Cristi Minculescu a făcut istorie cu trupa Iris și este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști rock din România. Odată cu schimbarea prefixului, solistul a mărturisit că a avut multe lucruri de învățat în această viață și că și-a dat seama ceea ce este cu adevărat important și contează pentru el: „Până în acest moment al vieții mele am învățat care sunt lucrurile cu adevărat importante, că viața este fragilă și că trebuie să fiu mai bun, mai prezent în viața celor dragi mie, mai îngăduitor – chiar și cu mine însumi, dar în același timp mi-am dat seama că nu mai este loc de ezitări sau de evitat probleme nerezolvate. Mă simt foarte bine la 60 de ani: mai sănătos și plin de viață ca oricând. Mă simt puternic și dornic să fac și să învăț lucruri noi. Vreau să țin pasul cu tot ce e nou, inclusiv tot ceea ce înseamnă social media. De altfel, dacă ne urmăriți paginile de Facebook și Instagram veți observa că suntem foarte activi”, – a transmis Cristi Minculescu pentru Libertatea.

Cristi Minculescu a trecut în urmă cu 10 ani printr-o grea încercare, atunci când a fost supus unui transplant de ficat. Artistul a primit o porțiune din ficatul soției sale, Rodica, și, totodată, o șansă la viață. Pentru trupa „Bună seara, prieteni!”, luna ianuarie va fi una dedicată distracției, urmând ca și basistul Doru Borobeică, alias Boro, să-și sărbătorească ziua de naștere. În plus, pe data de 26 ianuarie, trupa va susține un concert excepțional pentru prieteni și fani.

Cristi Minculescu s-a despărțit de trupa Iris în urmă cu un an jumătate și, o dată cu plecarea lui, i-a luat și pe Vater Popa (chitară) și Doru Borobeică (bass). Totodată, după un proces în instanță, simbolul Iris a pierdut dreptul de a folosi numele formației și astfel a luat naștere trupa „Bună seara, prieteni!”.

Sură foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter