Conversația secretă dintre Charles și Camilla care a fost descoperită de Diana

De Mădălina Manole, pe
Aventura extraconjugală dintre Prințul Charles și Camilla a fost demascată de Diana și a culminat cu Ca­millagate, momentul când Prințesa Diana a reușit să convingă un consilier de securitate de la Palat să în­registreze în secret o convorbire telefonică dintre Charles şi Camilla.

În conversația pe care Prințesa Diana a reușit să o surprindă, soțul său îi făcea declarații fierbinți și incitante prin telefon amantei sale, Camilla. Totul se petrecea în anul 1989, iar trei ani mai târziu înregistrarea avea să fie difuzată la televizor.

Prințul Charles îi șoptea Camillei cuvinte cu tentă obscenă, iar aceasta era extrem de încântată de declarațiile făcute de partenerul său sexual: Doamne, aş locui în chiloţii tăi, dacă s-ar putea“ – îi spunea Charles.

Pentru Familia Regală britanică a fost unul dintre cele mai rușinoase momente din istorie, iar Prințul Philip l-a acuzat pe Chrales pentru nesăbuința sa: „Acum toată afurisita asta de ţară ştie cu cine te culci!“ – i-a strigat acesta fiului său. Pe de altă parte, Chrales a fost acuzat și de maiorul Bruce Shand, tatăl Camillei, care i-ar fi spus: „Viaţa fiicei mele e distrusă, copiii ei sunt ridiculizaţi şi dispreţuiţi. Mi-ai dezonorat întreaga familie! Trebuie să întrerupi orice legătură cu Camilla chiar acum!“

După acest eveniment înjositor pentru Casa Regală a Marii Britanii, la aproape un an distanță, Prințul Charles a luat decizia de a întrerupe orice fel de legătură cu amanta sa. Decizia a fost luată de Crăciun, în anul 1993, iar trei luni mai târziu a fost încălcată de cei doi.

Citește și – Cum arată astăzi fetele din trupa t.A.T.u. Făceau furori în urmă cu aproape 20 de ani

Citește și – De ce pozează Melania Trump mereu cu gura deschisă

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter