Cine prezintă gala Premiilor Oscar 2023. Se schimbă tradiția, după ce Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock

De Simona Tudorache, pe Ultimul update Luni, 06 martie 2023, 10:34

Se schimbă tradiția la Premiile Oscar 2023 din acest an! Deși câștigătorul pentru cel mai bun actor din anul precedent prezenta în mod tradițional cu cea mai bună actriță, Will Smith are participarea interzisă la eveniment, după altercația cu Chris Rock. Astfel, altcineva va trebui să facă onorurile.

Academia Americană de Film a anunțat prima listă de prezentatori la gala premiilor Oscar din 2023, care include câțiva dintre câștigătorii de anul trecut!

Cine prezintă gala Premiilor Oscar 2023

Acum avem o idee despre cei care vor urca pe scenă. Academia a anunțat prima listă de prezentatori la Oscarurile din 2023, care include câțiva dintre câștigătorii de anul trecut, precum Ariana Debose, Questlove, Riz Ahmed și Troy Kotsur. Evenimentul are loc pe 13 martie la Dolby Theatre Hollywood din Los Angeles.

Oscar 2023: Care sunt filmele nominalizate anul acesta

Academia Americană de Film a anunțat deja nominalizările pentru cea de-a 95-a ediție a Premiilor Oscar, iar pelicula Everything Everywhere All at Once se regăsește la 11 categorii. Capodopera cinematografică spune povestea unei imigrante de origine chineză, Evelyn, care suferă din cauza crizei vârstei de mijloc, căsniciei și a micii sale afaceri, o spălătorie.

Aceasta duce o adevărată luptă pentru a-și găsi împlinirea în viață. Destinul face ca Evelyn să pornească într-o aventură nebună, în care doar ea poate salva lumea, explorând alte universuri și realități paralele, și conectându-se cu viețile pe care le-ar fi putut duce.

Pentru cel mai bun film se luptă printre altele peliculele Elvis, The Banshees of Inisherin, Avatar: The Way of Water, All Quiet on the Western Front și Top Gun: Maverick. În ceea ce privește titlul de cea mai bună actriță într-un rol principal el poate ajunge la: Cate Blanchett (Tar), Ana de Armas (Blonde), Andrea Riseborough (To Leslie), Michelle Williams (The Fabelmans) sau la Michele Yeoh pentru rolul din Everything Everywhere All at Once.

Cine va urca pe scenă la Premiile Oscar 2023

Riz Ahmed se întoarce pentru a oferi un trofeu

A câștigat anul trecut Oscarul pentru scurtmetrajul The Long Goodbye. El a fost nominalizat în 2021 la categoria cel mai bun actor pentru Sound of Metal.

Glenn Close, la Premiile Oscar 2023

Faimoasă și nominalizată de opt ori la Oscar, Glenn Close este o legendă la Hollywood și are multe legături cu nominalizații de anul acesta, de la interpretarea lui Smee în Hook , filmului lui Steven Spielberg, până la un rol în comedia Brothers cu Brendan Fraser.

Emily Blunt

Nominalizată la SAG Awards anul acesta pentru interpretarea sa din miniseria The English, actrița face și parte din distribuția unui blockbuster care va apărea în vară și este semnat de Christopher Nolan, Oppenheimer.

Jennifer Connelly o prezintă pe Lady Gaga, la Premiile Oscar 2023

Câștigătoarea Oscarului pentru cea mai bună actriță în rol secundar, Jennifer l-a ținut de mână pe Tom Cruise în Top Gun: Maverick. Nu ne putem gândi la cineva mai bun pentru a o prezenta pe Lady Gaga pe scenă, care are un cântec nominalizat.

Ariana DeBose, printre prezentatorii Premiilor Oscar 2023

A obținut titlul de cea mai bună actriță în rol secundar anul trecut și va fi aproape sigur prezentă la eveniment pentru a premia cel mai bun actor în rol secundar. Performanțele suplimentare nu sunt încă stabilite.

Samuel L. Jackson va capta audiența cu glumele lui

Nominalizat la Oscar și un prezentator memorabil la ceremonie, el are de promovat și un rol în viitorul film cu supereroi, The Marvels.

Dwayne Johnson are numeroase proiecte, dar nu ratează gala

Un actor extrem de prolific, Dwayne Johnson are mereu ceva demn de anunțat pe scena Oscarului. Mai târziu în acest an va avea un film de vacanță.

Michael B. Jordan

Creed III ar putea fi filmul numărul unu în America, asta până când Jordan va urca pe scenă pentru un debut regizoral. Acesta pare a fi pare a fi un un motiv destul de bun de sărbătorit.

Jonathan Majors

În paralel cu Jordan în Creed III, Majors este vedeta omniprezentă a momentului.

Melissa McCarthy

Momentul în care viitoarea vedetă a producției Mica Sirenă se află pe o scenă a premiilor este unul memorabil. Indiferent de ceea ce prezintă, vom fi bucuroși să o vedem.

Janelle Monáe

Vedeta din Glass Onion: A Knives Out Mystery are un nou single și mai mult ca sigur că după acest episod va lansa un alt album sau va demara un alt turneu.

Deepika Padukone

Vedeta de la Bollywood a fost desemnată de Time unul dintre cei mai influenți oameni din lume în 2018 și tocmai ce a lansat thrillerul de acțiune Pathaan în care joacă și care va aduce mari încasări.

Questlove

În 2021, a fost DJ la ceremonie, iar în 2022 a ieșit câștigător pentru documentarul Summer of Soul.

Zoe Saldana, la Premiile Oscar 2023

Vedeta nominalizată pentru cea mai bună imagine Avatar: The Way of Water va fi probabil prezentă pentru a-și susține familia Na’vi, dar are și lansarea filmului Guardians of the Galaxy Vol. 3 la orizont, care va fi cel mai probabil în mai.

Donnie Yen intră în acțiune și la Premiile Oscar

Starul filmelor de acțiune din Hong Kong a lucrat de multe ori cu Michelle Yeoh, nominalizată pentru cea mai bună actriță și care are, de asemenea, un rol în viitorul film John Wick: Chapter 4.

Premiile Oscar vor fi comentate în România, în direct, de Irina-Margareta Nistor și pot fi văzute pe Voyo.

Momentul în care Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock

Incidentul dintre Will Smith și Chris Rock a avut loc în martie 2022, în timpul Premiilor Oscar! După ce comediantul a făcut o glumă deplasată la adresa tunsorii scurte a soţiei sale, actriţa Jada Pinkett, care suferă de alopecie, Will l-a pălmuit pe Rock pe scenă.

În urma altercației, Will Smith – care a fost recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun actor grație rolului său din „King Richard” – nu mai are voie să participe la Premiile Oscar în următorii 10 ani.

Foto: Hepta, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter