Cine este Brendan Fraser, câștigătorul premiului Oscar pentru cel mai bun actor în 2023. Dramele care i-au marcat viața

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 13 martie 2023, 12:24

Brendan Fraser a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor pentru rolul său din pelicula „The Whale”. Însă, înainte de a accepta acest rol, actorul a fost absent din lumea cinematografică pentru mai bine de 20 de ani.

După ce a făcut un pas înapoi în cariera sa, actorul Brendan Frase a revinit în forță cu rolul lui Charlie, în „The Whale”.

Filmul, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția și a fost ovaționat timp de șase minute, marchează primul rol major al lui Fraser din 2013.

Premiile Oscar 2023. Cine este Brendan Fraser, cel mai bun actor

Brendan Fraser a devenit cunoscut la începutul anilor 1990, cu roluri în filme de comedie precum „George, trăsnitul junglei”, însă a atins succesul comercial pentru rolul său din franciza „Mumia”.

După o serie de succese de box office la sfârșitul anilor 1990 și începutul lui 2000, actorul a ieșit din lumina reflectoarelor pe fondul unor probleme personale, inclusiv multiple operații și decesul mamei sale.

„Am avut nevoie de o laminectomie. Am fost nevoit să repet operația un an mai târziu”, a povestit actorul care își făcea singur cascadoriile pentru filmul „Mumia”, pentru GQ în 2018.

În următorii șapte ani au urmat multiple intervenții chirurgicale, inclusiv o înlocuire parțială a genunchiului, precum și „înșurubarea diferitelor tampoane spinale comprimate împreună” și repararea corzilor vocale.

Dramele care i-au marcat viața actorului Brendan Fraser

În perioada în care Brendan Fraser suferea intervențiile chirurgicale, a avut de-a face și cu alte câteva drame. În decembrie 2007, actorul și soția sa, Afton Smith, cu care are trei copii, și-au anunțat divorțul, după nouă ani de căsnicie.

„Mi-am schimbat casa, am trecut printr-un divorț. S-au născut unii copii. Vreau să spun s-au născut, dar ei cresc. Treceam prin lucruri care te modelează în moduri pentru care nu ești pregătit până nu treci prin ele”, spunea atunci Fraser.

Atunci, Fraser a ieșit din lumina reflectoarelor. El și-a reluat proiectele de televiziune și cinematografice la sfârșitul anilor 2010.

Citește și: Premiile Oscar 2023. „Everything Everywhere All at Once” a plecat acasă cu cele mai multe trofee. Lista completă a câștigătorilor

Citește și: Premiile Oscar 2023. „Everything Everywhere All at Once” a plecat acasă cu cele mai multe trofee. Lista completă a câștigătorilor

Actorul susține că a fost agresat sexual

În 2018, Fraser a susținut că a fost agresat sexual de fostul președinte al Asociației Presei Străine de la Hollywood (HFPA), ONG care votează pentru premiile Globurile de Aur, Philip Berk. Bărbatul a negat acuzațiile.

Brendan Fraser a povestit că incidentul a avut loc în vara anului 2003, în timpul unui prânz la Hotelul Beverly Hills.

„M-am simțit rău. M-am simțit ca un copil. Am simțit că am o minge în gât. Am crezut că voi plânge. M-am simțit ca și cum cineva a aruncat cu vopsea invizibilă pe mine”, a povestit actorul pentru GQ magazine.

Deși i-a spus soției sale despre acest incident, Fraser a precizat publicației că nu a avut „curajul să vorbească” mai devreme din cauza „riscului de umilire sau deterioare a carierei mele”.

Fraser a precizat că presupusa sa experiență cu Berk „l-a făcut să se retragă” și să „se simtă izolat”.

„Am devenit deprimat”, a spus actorul, amintindu-și cum s-a convins pe el însuși că merita ceea ce i s-a întâmplat.

„Mă învinuiam și eram nefericit. În mintea mea, cel puțin, ceva fusese luat de la mine”, a explicat Fraser.

Mai mult, Brendan Fraser a precizat că HFPA l-a blocat în urma incidentului.

„Nu știu dacă acest lucru a creat un dezacord cu grupul, cu HFPA. Dar tăcerea a fost asurzitoare”, a dezvăluit actorul care a spus că, în urma incidentului din 2003 a primti rar invitații la Globurile de Aur.

Citește și: Cel mai ciudat moment de la gala premiilor Oscar. Hugh Grant a blocat-o pe Ashley Graham. Clipul a devenit viral / Video

Citește și: Vedete care au dat greș pe covorul roșu la Premiile Oscar 2023. Ținutele cu care nu ar fi trebuit să apară în public

Brendan Fraser a primit primul său Oscar

Cea de-a 95-a gală a premiilor Oscar a venit cu o recunoaștere pentru Brendan Fraser care a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun actor în rol masculin din producția „The Whale”, regizată de Darren Aronofsky.

„Deci așa arată multiversul!”, și-a început Fraser discursul de pe scena de la Dolby Theatre din Los Angeles, unde a avut loc ceremonia.

Actorul le-a mulțumit regizorului Darren Aronofsky și scenaristului Samuel Hunter: V-ați expus inimile de mărimea unei balene pentru ca noi să putem vedea în sufletele voastre”.

De asemenea, el s-a adresat colegei sale din film, Hong Chau, care a fost nominalizată la categoria „cea mai bună actriță în rol secundar”: „Vreau să vă spun că numai balenele pot înota la adâncimea talentului lui Hong Chau”.

„Am intrat în această afacere acum 30 de ani. Lucrurile nu au venit ușor, dar a existat o ușurință pe care nu am apreciat-o la momentul respectiv până când s-a oprit”, a mai zis Brendan Fraser.

Fraser a concurat la categoria „cel mai bun actor în rol principal” alături de Austin Butler și Colin Farrell.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus imagini de colecție cu Brendan Fraser

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter