Cine este Ciprian Silași, războinicul eliminat de la Exatlon

De Oana Savin, pe Ultimul update Luni, 05 noiembrie 2018, 10:34
Ciprian Silași a fost eliminat, duminică seară, de la Exatlon, după ce a fost învins la duel de Doru Meseșan. Războinicii au pierdut astfel un membru valoros, care a reușit de-a lungul sezonului să aducă mai multe puncte echipei.

După ce au pierdut jocul de protecție în fața echipei Faimoșilor, cu scorul de 10-7, Doru a intrat automat la duel, fiind cel care a avut cel mai mic punctaj la probele trecute. Nominalizat pentru eliminare a fost Ciprian, care a spus încă de când a aflat că va merge la duel că pentru el este o realizare extraordinară că a reușit să stea două luni în competiție, în condițiile în care nu a făcut niciodată sport de performanță.

Cine este Ciprian Silași

Ciprian Silași este un fost model care a renunțat la aceasta carieră pentru a deveni cântăreț de muzică populară.

Tânărul este din Sibiu și este unul dintre cei mai apreciați bărbați model din România. De-a lungul anilor el a defilat pe marile podiumuri ale lumii, a apărut în pictoriale, pe coperte de reviste și a prezentat pentru designeri cunoscuți în întreaga lume.

Ciprian Silași are un băiețel în vârstă de 7 ani, Mladin, pentru care a ales să perticipe la Exatlon. Silași se află într-o relație cu Diana Romanesse, care este și mama băiatului.

Mesajul transmis de Ciprian Silași la ieșirea din concurs

După ce a pierdut în fața lui Doru, Ciprian a spus că regretă că nu va mai putea fi alături de colegii săi în Republica Dominicană, însă va păstra legătura cu ei.

Îmi pare rău că nu am putut face mai mult pentru această frumoasă echipă care s-a dovedit a fi o familie. Abia acum începe viața voastră, ca și familie, ca și grup. Iar noi, mare parte, vom păstra legătura și vom fi apropiați. Mă bucur că nu am pierdut timpul, am câștigat două luni de zile cu lucruri și oameni faini”, a declarat Silași.

Îmi pare bine că mă duc acasă. Să fiți tari”, le-a mai transmis el Războinicilor.

Despărțirea de Ciprian a fost una dintre cele mai emoționante din sezonul acesta de la Exatlon. Fetele din echipă nu s-au putut opri din plâns și Iulian Pîtea a fost extrem de îndurerat că prietenul lui părăsește competiția.

Citește și: What’s UP a părăsit Exatlon. Cine îi va lua locul

Citește și: Naomi, la un pas de înec la Exatlon. Salvamarii au intervenit imediat

Sursă foto: Facebook/Exatlon România

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter