Chef Florin Dumitrescu a ajuns la spital

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 23 ianuarie 2020, 14:01
Chef Florin Dumitrescu a postat pe rețelele de socializare o imagine cu care și-a îngrijorat fanii. Acesta se afla pe un pat de spital, conectat la aparate. 

Deși a făcut public faptul că a ajuns la spital, juratul de la „Chefi la cuțite” nu a dezvăluit cu ce problemă de sănătate se confruntă. Totuși, acesta a precizat că nu este „nimic grav”.

„2020 E de bine!”, a scris Florin Dumitrescu pe social media.

Fanii săi i-au transmis multe mesaje în care îi doreau însănătoșire grabnică și multă sănătate.

Deși nu a vrut să spună nimic despre motivul pentru care a mers la spital, se pare că chef-ul și-a făcut doar câteva investigații.

Florin Dumitrescu a slăbit 10 kilograme într-o lună

Celebrul chef a reușit să slăbească 10 kilograme într-o singură lună, după ce a apelat la o dietă extrem de dură. Primele trei zile a mâncat exclusiv varză, următoarele trei zile orez fiert, apoi alte trei zile doar piept de pui la grătar. Din ziua a zecea până în cea de-a treizecea zi a consumat legume.

Am vrut să îmi demonstrez că pot renunţa la alimentele cu care m-am obişnuit, la mâncărurile mai grase, la gustul de unt sau la prăjeli. Să-mi demonstrez că există viaţă şi fără cartofi prăjiţi, burgeri şi deserturi cu multă ciocolată. În familia mea se mănâncă foarte sănătos şi am vrut să fiu pe aceeaşi lungime de undă cu fetele mele”, a declarat chef Dumitrescu, citat de Libertatea.

Deşi m-a ajutat să dau jos câteva kilograme, dieta pe care am urmat-o nu o recomand nimănui. (…) Mă simţeam slăbit şi nu mă mai odihneam suficient din cauza durerilor de stomac. Înainte, mâncam zilnic o friptură şi fiecare masă se termina cu un desert savuros. Grăsimile, prăjelile, zahărul… erau la ordinea zilei. Eram interesat mai mult de gust decât de orice altceva, dar acum e diferit. Mi-am dat seama că această alegere nu mă va ajuta doar la slăbit, ci şi pe mine, ca stare de spirit. Am făcut-o pentru sănătate”, a relatat Florin Dumitrescu.

Vezi în Galeria FOTO imaginea cu chef Dumitrescu pe patul de spital.

Sursă foto: Instagram, Arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter