Celine Dion

De Corina Buhagiar, pe

Cântăreaţa canadiană s-a născut pe 30 martie 1968, într-un orăşel din Quebec. E cea mai mică din 14 fraţi şi a început să cânte de mică alături de câţiva dintre ei într-un băruleţ deţinut de părinţii lor.
La 12 ani a compus un cântec pe care l-a trimis unei agenţii şi a atras atenţia lui Rene Angelil, care avea atunci 38 de ani. Acesta a crezut atât de mult în ea încât şi-a ipotecat casă ca să-i finanţeze primul album. Mai târziu a devenit atât managerul cât şi soţul ei.

La 16 ani Celine cânta deja pe scene importante, iar în 1991 devine celebră la nivel internaţional cu melodia din animaţia „Frumoasa şi Bestia”. Câştigă mai multe Grammy-uri şi Oscar pentru coloana sonoră.

Are un băieţel conceput în viro în 2000. Continuă să dorească să-l aducă pe lume pe fratale sau surioara acestuia, care au aşteptat sub formă de embrioni congelaţi într-o clinică din New York.

Despre tăria ei de caracter spune: „Îmi place când e greu. Când e uşor, oricine poate. Dar când e greu şi reuşeşti, eşti mândru de tine însuţi. E o presiune care creşte, o dată cu trecerea anilor, asta e sigur. Dar cred că sunt destoinică şi sunt pregătită pentru ea.”

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter