Cum arată gemenii lui Celine Dion, la vârsta de 9 ani

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 25 octombrie 2019, 14:19
Celine Dion are trei băieți împreună cu fostul ei soț, Rene Angelil, care a decedat în ianuarie 2016 din cauza unui cancer. Gemenii lor, Eddy și Nelson, au împlinit, zilele trecute, vârsta de 9 ani, iar artista a împărtășit cu fanii ei câteva imagini cu ei.

Celine, în vârstă de 51 de ani, le-a urat „la mulți ani” gemenilor ei într-un mesaj postat miercuri pe Instagram, alături de două fotografii cu aceștia.

Râsete duble și iubire dublă. La mulți ani Nelson și Eddy! Sunt atât de mândră de băieții mei. Vă iubesc!”, a scris Dion pe rețeaua de socializare.

Însă celebra cântăreață nu poate sărbători cu fiii săi întrucât se află în plin turneu, Courage World Tour, care a debutat în luna septembrie, în Quebec.

Înainte de a pleca în jurul lumii, Celine Dion a afirmat că băieții ei nu o vor însoți, ci vor rămâne acasă, în Las Vegas.

„Va fi pentru prima dată când voi pleca în turneu fără ei”, declara artista în luna aprilie.

Celine Dion va concerta și la București, vara viitoare, pe Arena Națională din București.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter