Celia, noi provocări după nașterea celui de-al doilea copil: „O altă etapă extrem de dificilă”

De Unica.ro, pe

Intrată virtual în direct în emisiunea „Vorbește Lumea”, Celia a oferit mai multe detalii despre nașterea fiicei sale, dar și despre zilele care au urmat. Solista a devenit mamă pentru a doua oară pe 16 februarie 2022. Artista a născut o fetiță, Sara Maria, prin operație de cezariană. Celia și soțul ei, Ardeli Ancuța, mai au un fiu, Angelo Ioan, în vârstă de 7 ani.

Celia, noi provocări după nașterea celui de-al doilea copil: „O altă etapă extrem de dificilă”

„Acasă încă mă simt lovită de tren, dar sunt extrem de fericită”, a spus cântăreața. „Trebuia să nasc pe 18 februarie, și chiar și atunci aș fi avut 38 de săptămâni. Domnul doctor mi-a spus că trebuie să nasc mai repede, nu credea că voi ajunge la 39 de săptămâni”, a continuat.

„La 01:00 mi s-a rupt apa și am intrat într-o panică… nu știam ce am de făcut. Nu aveam nimic pregătit. Nu știam ce urmează. Începuseră contracțiile. După 5 ore de contracții, am născut prin cezariană. Așa a fost să fie”, a adăugat. „Acum e o altă etapă extrem de dificilă, cea a furiei laptelui. Pui bebelușul la sân și îți vine pur și simplu să muști din… eu, cel puțin, îmi iau tot timpul ceva să mușc să nu-mi macin dinții de durere”, a mai dezvăluit.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Speak și Ștefania, despre hotelul în care au fost izolați în Jakarta: „Rău, ceva îngrozitor”

Ce relație are fiul cel mare al lui Ștefan Bănică Junior cu Andreea Marin și Lavinia Pîrva

EXCLUSIV. Cum au reacționat fiicele Laurei Cosoi când au aflat că vor mai avea o surioară

„Îmi doresc atât de mult să o alăptez încât o să trec și de chinul ăsta, care sper din suflet să fie ultimul care ține de sarcină. Știu că vor urma altele, dar nu așa groaznice. Am trecut și cu Angelo prin etapa asta, dar nu am renunțat”, a completat.

„Fetița, deși avea 37 de săptămâni și 5 zile când s-a născut, a fost perfect pregătită. A avut 3 kg 980”, a mai spus. „Cred că ajungea la 5 kg dacă duceam sarcina la termen”, a glumit. Întrebată cu cine seamănă Sara, Celia a mai declarat: „Sincer, gura cred că este a mea, ochii par din partea soțului. Este perfectă. Angelo a fost foarte fericit, abia aștepta să ajung acasă cu ea”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter