Celia, dezvăluiri din căsnicia sa: „Mi-a cerut subtil să renunț la carieră”

De Mădălina Manole, pe
Celia, pe numele său real Cristina Ioana Socolan, și-a luat inima în dinți și a vorbit despre mariajul său și despre sacrificiile făcute pentru a fi alături de soțul său.

Celia, în vârstă de 33 de ani, este căsătorită din 2013 cu australianul Ardeli, împreună cu care are un băiețel, pe nume Angelo, în vârstă de 4 ani: „Am nunta de lemn! Vrem să ne punem puțin în ordine viața, pentru că am fost puțin bulversați de evenimentele care au avut loc în viața noastră, moartea tatălui socru, sarcina mea pierdută, dus-întorsul ăsta în România, Timișoara, Deva, nu mai știm unde ne este casa. Avem cinci case, nu mai știi exact unde îți e casa; e bine așa, să îți faci traiul undeva. Avem probleme, să ne punem afacerile în ordine și să îmi fac și eu piesele astea. Și, pentru că muncim fiecare, intervine lucrul acesta că stăm departe unul de altul. Nu sunt geloasă și nu cred că e sănătos pentru o relație și pentru o căsnicie, să stai departe unul de altul. Zice că familia trebuie să fie mereu unită. Am făcut sacrificii amândoi. În Australia nu prea avem treburi, deși el încă mai trage către Australia, acolo e și mama lui… Mi-a cerut, subtil, să renunț la carieră, pentru a fi mai mult lângă el” – a declarat Celia în emisiunea Agenția VIP de la Antena Stars.

Citește și – Andreea Bănică a spus adevărul despre operațiile estetice: “Vreau să definim acest concept”

Citește și – Diana Dumitrescu a făcut dezvăluiri despre nunta secretă: “Nu mă aşteptam să fie atât de greu a două oară”

Sursă foto: Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter