Ce televiziune din România va difuza interviul oferit de Meghan Markle și Prințul Harry

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Joi, 18 martie 2021, 13:30

Pe 7 martie 2021, CBS a difuzat interviul controversat pe care Meghan Markle (39 de ani) și Prințul Harry (36 de ani) i l-au oferit jurnalistei Oprah Winfrey (67 de ani). În cadrul acestuia, perechea a detaliat motivele din spatele separării sale de familia regală britanică.

Printre altele, Meghan a dezvăluit că a avut gânduri sinucigașe, că familia regală a refuzat să o ajute când a cerut ajutor, că „Firma” nu a protejat-o niciodată de informațiile false din presă și motivul din cauza căruia fiul lor nu a primit titlul de prinț.

Totodată, Meghan a detaliat un incident petrecut între ea și Kate Middleton și a dezvăluit că s-a simțit captivă în timpul în care era membră a familiei regale. De asemenea, perechea a oferit detalii mai puțin cunoscute despre nunta lor.

Ce televiziune din România va difuza interviul oferit de Meghan Markle și Prințul Harry?

Duminică, 21 martie, de la ora 12:00, Prima TV va difuza interviul cuplului regal. Interviul a înregistrat audiențe record în Statele Unite ale Americii, peste 17 milioane de americani urmărind emisiunea. A doua zi, 8 martie 2021, interviul a fost difuzat în Marea Britanie de către postul ITV.

Reacția Reginei Elisabeta a II-a

În numele Reginei Elisabeta a II-a (94 de ani), pe 9 martie 2021, Palatul Buckingham a făcut prima declarație după interviul oferit de Ducii de Sussex. „Întreaga familie este întristată să afle cât de plini de provocări au fost ultimii ani pentru Harry și Meghan”, se arată în declarație.

„Problemele semnalate, în mod particular cele legate de rasism, sunt îngrijorătoare. Deși unele amintiri pot varia, subiectele discutate sunt luate foarte în serios și vor fi abordate de către familie în mod privat. Harry, Meghan și Archie vor fi întotdeauna membrii foarte iubiți ai familiei.”

Citește și: 

Ce semnificație a avut rochia purtată de Meghan Markle în interviul pentru Oprah

Ce părere are Prințul Charles despre interviul oferit de Meghan Markle și Prințul Harry

Prințul Harry, dominat de Meghan Markle. Detaliul observat în interviul cu Oprah Winfrey

Prințul Harry și Meghan Markle s-au contrazis în acuzațiile de rasism față de familia regală

Relația dintre Meghan și Harry a început în anul 2016. În noiembrie 2017, perechea s-a logodit, nunta având loc 6 luni mai târziu, în mai 2018. Un an mai târziu, Meghan și Harry deveneau părinți pentru prima oară.

Fosta actriță a dat naștere atunci unui fiu, Archie Harrison, acum în vârstă de 1 an și 10 luni. Meghan este însărcinată cu al doilea copil al perechii, o fiică. În vara anului 2020, actrița a pierdut o sarcină.

„Este fetiță”, a spus Harry. „Să avem un fiu și o fiică, ce ne-am putea dori mai mult? Avem familia noastră, știi, noi patru și cei doi câini ai noștri. Este grozav”, a continuat.

„Anul acesta a fost nebun pentru noi toți, dar să avem spațiu în aer liber să ieșim la plimbări cu Archie, să ieșim la plimbări în familie și alături de câinii noștri, putem să facem drumeții, putem merge pe plajă, este atât de aproape de noi”, a mai spus Harry. Familia locuiește în prezent în Montecito, SUA.

Foto: Profimediaimages.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter