Ce s-a întâmplat cu fetița Lorenei Rojas și cum arată Luciana la trei ani de la moartea iubitei actrițe de telenovele

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 06 iulie 2018, 12:56
Lorena Rojas a fost una din cele mai iubite actrițe de telenovele din Mexic, devenind cunoscută datorită rolurilor din serialele „Trupul dorit” și „Rosario”. Aceasta a murit la doar 44 de ani lăsând în urmă o fetiță de numai un an și jumătate. Acum, Luciana are patru ani și locuiește cu mătușa ei, Mayra.

Luciana Rojas s-a născut pe 6 octombrie 2013 și după 10 zile a întâlnit-o pe noua ei mămică, Lorena Rojas. Din acel moment, cele două au fost de nedespărțit.

Acest bebeluș mi-a arătat că eforturile mele nu au fost în van. Este fermecătoare, frumoasă și a intrat în viața mea pentru a-i da un sens. Luciana este un înger în toate sensurile cuvântului”, declara iubita actriță de telenovele când a prezentat-o publicului pe fiica ei.

Ce s-a întâmplat cu fetița Lorenei Rojas și cum arată Luciana la trei ani de la moartea iubitei actrițe de telenovele

Lorena Rojas și fetița ei, Luciana (Foto: Twitter)

Însă viața le-a separat foarte repede. Cu toate că a avut doar un an și jumătate la dispoziție, Lorena i-a dăruit Lucianei toată dragostea din lume.

Actrița a pierdut lupta cu cancerul pe 16 februarie 2015. Un an mai târziu, în ianuarie 2016, soțul ei, Jorje Monje a fost găsit mort în casa lui din Miami. Se pare că a fost vorba de o sinucidere. Rămasă orfană de ambii părinți, micuța Luciana a ajuns în grija mătușii ei, Mayra Rojas, sora Lorenei.


Luciana, care are patru ani, se află în continuare în custodia mătușii sale și pare un copil vesel și plin de viață, după cum reiese din fotografiile pe care Mayra pe postează frecvent pe site-urile de socializare.

În luna februarie a acestui an, Mayra Rojas a vorbit în cadrul unui interviu despre sora sa și fiica acesteia.

Una tarde en el parque!!

A post shared by mayriux13 (@mayriux13) on

Sora mea este prezentă tot timpul. Nu trebuie să mă uit la Luciana pentru a-mi vedea sora. Luciana este o ființă independentă, este o fetiță care trebuie să strălucească din interior, care nu trebuie să fie văzută doar ca fiica Lorenei”, a afirmat Mayra.

Din fotografii se poate observa că Luciana s-a integrat foarte bine în noua sa familie și este foarte iubită, mătușa ei fiind foarte mândră de cea pe care o tratează ca pe propriul copil.

Una gringuita en San Miguel!

A post shared by mayriux13 (@mayriux13) on

Înainte de a muri, Lorena Rojas, care era și cântăreață, a înregistrat o piesă dedicată fiicei sale, pentru ca aceasta să își amintească mereu de ea, însă piesa nu a fost lansată.

Citește și: Soția lui Michael Buble este însărcinată. Cei doi vor avea o fetiță

Citește și: Sărbătoare în familia Beckham. Ce fotografie au postat Victoria și David

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter