Ce planuri secrete avea Monica Gabor înainte de a pleca din România

De Oana Savin, pe Ultimul update Joi, 09 august 2018, 14:41
Monica Gabor a dezvăluit planurile pe care le avea înainte de a pleca din România și încă era soția lui Irinel Columbeanu. Se pare că aceasta își dorea de foarte mult timp să părăsească țara.

„Sunt mândră de mine că am avut curajul să plec din România într-un moment în care aveam toate șansele din lume. Chiar înainte să plec eram în discuții cu Antena 1 să prezint emisiunea „Duminica în Familie” pentru că Mihaela Rădulescu se mutase la Monaco. Și eu trebuia să fiu cea care trebuia să prezinte „Duminica în Familie”. Dar eu, între timp, în mod secret, cu tatăl Irinel, cu Irina și cu mama, ne făceam planuri să ne mutăm în America”, a declarat Monica Gabor pentru OK Magazine.

Ea a explicat că își dorea acest lucru deoarece nu își mai dorea să fie o persoană publică și visa la intimitate.

Pentru că voiam să opresc viața pe care o aveam, pentru că nu mai eram fericită, pentru că cred, personal, nu sunt făcută să fiu persoană publică, pentru că atunci când ești o persoană publică nu se scriu doar lucruri pozitive și sunt foarte sensibilă și mă afectează”, a precizat ea.

Citeşte şi: Beyonce a dezvăluit că este urmașa unui deținător de sclavi

Pentru mine, dacă vrei să faci o schimbare, o faci ca lumea, te muți în altă țară, de exemplu. Eu am renunțat la viața mea de acolo (n.r. din România) și multă lume nu a înțeles de ce, mai ales prietenii mei de acolo. Presiunea era atât de mare încât credeam că nu o să mai rezist mult timp”, a continuat Monica.

În același timp, fostul model a vorbit și despre relația ei cu Mr. Pink.

Mr. Pink este o persoană respectată, dar totuși nu suntem cunoscuți și lumea nu ne recunoaște pe stradă. Toți care ne recunosc sunt prietenii noștri. Putem să mergem la supermarket și nimeni nu ne bagă în seamă, suntem ok. Nu ne stresează”, a subliniat Gabor.

Se pare că și Irina, fata Monicăi cu Irinel Columbeanu, este atrasă de viața din Statele Unite.

Asta i-a plăcut și Irinei când a venit în America. Eram la supermarket și mi-a zis: „Doamne, n-am mai fost niciodată atât de fericită într-un supermarket, nimeni nu se uită la noi. Putem să facem ce vrem. Putem chiar să dansăm. Uite, nu se uită nimeni la noi”. Și îi place foarte mult în America și în curând se va muta aici”, a afirmat bruneta.

Citeşte şi: Marie Curie, votată cea mai importantă femeie din istorie

Ea susține că încă nu știe când Irina i se va alătura în State deoarece această decizie trebuie luată împruenă cu Irinel Columbeanu.

Îi las pe ei să decidă pentru că, la urma urmei, Iri a crescut-o și am sfătuit-o să se consulte cu tatăl ei, pentru că nu vreau să fiu atât de egoistă și să spun: vino aici că aici e mai bine. Nu am făcut-o nicio secundă”, a mai spus Monica Gabor.

Nu pot să nu apreciez ce a făcut Iri pentru ea și ce face în continuare. Și face sacrificii mari și financiare și de tot felul. Nu vreau să o iau pe Irina de lângă el și să rămână singur. Asta mi+ar frânge inima. Şi asta i-am spus şi Irinei data trecută, care nu mai voia să plece”, a încheiat fosta doamnă Columbeanu.

În Statele Unite ale Americii, Monica locuieşte la Malibu, Los Angeles, unde predă limba engleză imigranţilor şi spune că acest lucru o face foarte fericită.

Sursă foto: Captură video Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter