Ce nu știai despre Florin Busuioc. Detalii ascunse din viața prezentatorului TV

De Mădălina Manole, pe
Pe Florin Busuioc îl vedem în fiecare zi la Știrile Pro Tv, acolo unde prezintă rubrica Vremea, însă, pe cât de popular este pe micul ecran, pe atât de discret este cu viața personală.

Florin Busuioc este îndrăgit de o țară întreagă, este carismatic, are simțul umorului bine dezvoltat și, oricât de mohorâtă ar fi vremea, acesta reușește întotdeauna să ne smulgă un zâmbet. Ceea ce, însă, mai puțin știm despre prezentatorul TV este viața privată, acesta ținându-se departe de ochii presei și de scandalurile din lumea mondenă.

Florin Busuioc, în vârsă de 55 de ani, este actor la bază, a cochetat și cu muzica, însă rolul de prezentator al rubricii Vremea de la Pro TV l-a consacrat pe deplin. În plus, Busu a câștigat în 2010 titlul de Cel mai bun prezentator meteo al anului din Europa, merit recunoscut de către Societatea Europeană de Meteorologie.

Cât despre viața privată, foarte puține persoane știu că Florin Busuioc a fost însurat de două ori și are copii cu ambele femei. Însă, veștile, care ar trebui să pară minunate, nu au același impact asupra prezentatorului meteo. Ei bine, povestea de viață a actorului are un început dureros și greu de trecut cu vederea.

Florin Busuioc are un fiu secret

Florin Busuioc s-a căsătorit în 1991 cu Marieta, o asistentă medicală din Târgul Mureș, iar în același an s-a născut primul său băiat (și singurul), pe nume Florin Jr., astăzi în vârstă de 27 de ani. Destinul a făcut ca Busu, pe vremea aceea actor, să se transfere la București cu locul de muncă, fapt ce i-a îndepărtat pe cei doi, însă nu suficient cât să divorțeze. Cea care a luat decizia radicală a fost Marieta care, din dorința de a-i face o surpriză soțului, l-a vizitat pe neașteptate la București, însă ce a aflat avea să-i schimbe viața definitiv. Florin Busuioc era implicat în altă relație, iar divorțul a devenit iminent, chiar dacă s-a pronunțat ani de zile mai târziu,  Marieta rămânând cu un copil de doar 3 luni de crescut. Fără remușcări și drame de conștiință, Florin Busuioc s-a prezentat în 2008 la procesul de divorț, atunci când, de altfel, și-a văzut prima și ultima oară băiatul. Acesta s-a mulțumit doar să-i plătească pensie alimentară și atât.

Fiul lui Florin Busuioc alaturi de mama sa, Marieta, prima sotie

Fiul lui Florin Busuioc alături de mama sa, Marieta, prima soție a prezentatorului TV

Busu se apără, Florin Jr. îl iartă

Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc despre viaţa mea, nici despre lucrurile care s-au întâmplat cu multă vreme în urmă. Am un băiat care anul acesta (n.r. anul 2011) a împlinit 20 de ani, e la Târgu Mureş, alături de mama lui. Relaţia mea cu Marieta a fost una fulgerătoare, ne-am despărţit din cauza mea şi probabil din cauza spaimei mele de a avea o familie la momentul acela”, – a declarat în urmă cu mai mult timp Florin Busuioc. Pe de altă parte, fiul lui Busu, Florin Jr, a mărturisit că tatăl său i-a interzis să-l contacteze: “Mi-a spus să nu-l mai caut niciodată. Am fost pe la mai multe şcoli, aveam absenţe, pierdeam vremea prin baruri, dar într-un astfel de loc am găsit sursa de inspiraţie pentru muzica hip-hop pe care o interpretez. Am şi o trupă alături de care cânt la evenimente. Până la urmă, voi putea spune că o să reușesc singur în cariera muzicală” – povestea la momentul respectiv fiul lui Florin Busuioc care, în prezent a terminat Facultatea de Asistenţă Socială. De asemena, acesta preciza la Acces Direct că: “Nu mi-a trimis niciodată un cadou. Nici pensia alimentară nu o trimitea cu lunile. Mă drogam zilnic, înnebuneam, strigam, spăregeam, eram tot timpul nervos. S-a întâmplat să o lovesc pe mama. Am făcut-o din prostie şi teribilism. Tata ştia că mă droghez, dar nu mi-a dat nici un telefon să-mi spună că nu e bine.” Pe de altă parte, fiul abandonat și, oarecum, renegat, al lui Florin Busuioc susține că și-a iertat tatăl și că el nu ar face niciodată așa: “Când tata m-a sunat şi a zis că vrea să ne vedem a fost cea mai fericită zi din viaţa mea”

Florin Busuioc s-a recăsători și are două fetițe

Lili, cea de-a doua sotie a lui Florin Busuioc, alaturi de fetitele sale

Lili, cea de-a doua soție a lui Florin Busuioc, alături de fetițele sale, Natalie și Catinca

Dincolo de această dramă, față de prima sa soție care nu s-a mai recăsătorit niciodată, Florin Busuioc și-a refăcut viața și s-a bucurat de un succes enorm atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. La câțiva ani de la divorț, Florin Busuioc s-a căsătorit cu Liliana, actriță de meserie, împreună cu care are două fete: pe Natalie, în vârstă de 14 ani, și pe Catinca, de 9 ani, care-i seamănă de minune prezentatorului meteo. Liliana Busuioc a fost dintotdeauna o fire discretă și extrem de reținută cu privire la declarațiile și aparițiile în public, însă nu-i putem nega calitățile fizice cu care a fost înzestrată.

Citește șiEl este! Cum arată băiatul lui Mihai Dedu. Prezentatorul TV se mândrește cu el

Citește șiWow! Cum arată fiica lui Cătălin Radu Tănase

Sursă foto: Libertatea, Pro TV, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter