Ce meserie a avut Paula Chirilă înainte de a deveni actriță

De Mădălina Manole, pe
Paula Chirilă este una dintre cele mai îndrăgite actrițe. Carismatică și mereu cu zâmbetul pe buze, Paula Chirilă pare făcută pentru această meserie, cu toate acestea, alta a fost meseria pe care și-a ales-o inițial.

Paula Chirilă, în vârstă de 44 de ani, a făcut câteva dezvăluiri mai puțin cunoscute din trecutul său și mare ne-a fost mirarea să aflăm că actrița a lucrat ca asistentă medicală timp de patru ani: “Am fost asistent medical la Spitalul de Urgenţă. Lumea crede că eu sunt o vrăbiuţă care râde, se distrează şi e veşnic optimistă, dar nu e aşa. După ce am terminat liceul sanitar am lucrat la Urgenţă şi după am dat la facultate, iar toată perioada aceea am muncit. Am făcut gărzi noapte de noapte, timp de patru ani. Am trăit şi foamea, nu asta voluntară pe care o fac acum, ci pe cea în care nu ai ce pune pe masă. Mâncam mămaligă cu usturoi când eram debutantă, la Oradea, şi aveam salariul mic şi nu îmi permiteam să îmi cumpăr. Mâncam slănină şi ce îmi mai rămânea prin frigider”, – a povestit Paula Chirilă într-un interviu acordat pentru Ok!Magazine.

Paula Chirilă a mărturisit, totodată, că a avut perioade în care s-a luptat cu depresia: “Am străbătut nişte depresii grele, dar am luptat ca să trec peste. Nu am simţit să ies public cu asta, pentru că lumea te judecă aspru. Când eşti în poziţia de persoană publică pare că viaţa ta e foarte frumoasă, dar nu e. Munceşti la fel de mult, trebuie să păstrezi aparanţele. Lumea te vrea perfectă, dar nu eşti. Am avut depresii lungi, anxietate, când rămăsesem fără job, erau toate motivate. Nu au apărut din senin. Nu m-am lăsat, mi-am spus tot timpul: Să nu te laşi bătută. Mai cădeam, îmi lingeam rănile, mă închideam în casă o zi, două, trei, apoi ieşeam. Pentru mine, antidotul pentru depresie a fost să mă înconjor de lume, să ies la soare, să fiu ocupată. M-am aruncat în muncă şi mi-am găsit tot timpul ceva de făcut”, a mai spus Paula Chirilă pentru sursa citată.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter