Bindi, fiica lui Steve Irwin, s-a logodit

De Oana Savin, pe Ultimul update Miercuri, 31 iulie 2019, 14:19
Bindi, fiica lui Steve Irwin, s-a logodit, miercuri, chiar de ziua ei de naștere. Tânăra a făcut anunțul pe contul ei de Twitter.

Bindi, care a împlinit miercuri 21 de ani, a postat două fotografii cu ea și iubitul ei, Chandler Powell, pe rețeaua de microblogging. În una dintre imagini, tânăra și logodnicul ei se îmbrățișează, iar în cealaltă este scos în prim plan inelul de logodnă.

De ziua mea am spus ”DA” și „pentru totdeauna” iubirii vieții mele”, a scris Bindi.

Chandler, în urmă cu aproape șase ani m-am îndrăgostit de tine și fiecare zi de atunci a fost plină de aventuri și fericire adevărată. Pentru o viață de prietenie, scopuri și iubire necondiționată”, a completat fiica lui Steve Irwin.

Bindi și Chandler s-au cunoscut în noiembrie 2013, când acesta se afla în Australia la o competiție de wakeboarding  și a decis să facă o oprire la ZOO Australia, unde lucrează și trăiește familia Irwin.

S-a întâmplat ca în acea zi Bindi să ne facă turul. Mă gândeam, „Uau, este uimitoare””, a povestit Powell pentru revista People anul trecut.

Cei doi s-au plăcut pe loc și de atunci au rămas împreună.

Pe de altă parte, Bindi a declarat că nu putea fi mai fericită să găsească un partener care are atât de multe lucruri în comun cu tatăl ei, Steve: „Iubește sălbăticia și conservarea și are puterea lui. Ceea ce este necesar atunci când sari pe crocodili”.

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter