Antonia, după ce a primit mai multe jigniri în mediul online: „Am trecut printr-un soi de depresie din cauza social media”

Antonia (32 ani) e mereu activă pe rețelele sociale, fiindu-le alături fanilor care o apreciază. Artista, deși este una dintre cele mai admirate vedete de la noi, are parte și de comentarii negative în spațiul online.

Invitată la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții”, cu Gojira, Antonia a recunoscut că a trecut printr-un soi de depresie din cauza rețelelor sociale, unde a primit inclusiv amenințări: „faptul că ai putut să scrii așa ceva, pentru mine e o atrocitate (…)”.  

Vezi video:

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

Anul trecut, cântăreața a reacționat după ce a primit mesaje de amenințare chiar la adresa copiilor ei. Antonia a făcut publice mesajele primite, iar postările au devenit virale. 

„Am învățat că orice postez, orice dansez, orice orice, nu fac bine (…) Mă faceți în toate felurile, ok, accept, dar când începeți cu mesaje despre copiii mei, mi se pare că sunteți bolnavi, băi dar sunteți bolnavi la cap, nu ai cum să faci așa ceva, nu ai cum. Urmează să postez niște mesaje și vă cer ajutorul să dați report la fiecare pagină pe care o postez. (…) Poți să mă urăști pe mine, poți să mă faci în toate felurile pentru că sunt obișnuită, dar tu când scrii că vrei să moară copilul cuiva, eu nu înțeleg, pe mine mă depășește situația”, a scris Antonia, la acea vreme, pe InstaStory. 

Când vine vorba despre depășirea momentelor dificile din viața ei, artista recunoaște că soțul ei, Alex Velea, și prietenii apropiați sunt cei care o ajută să-și revină.

„Am grijile normale pe care cred că le are orice om în această perioadă: să fie sănătoși cei din familia mea, să fie fericiți și liniștiți copiii mei”, a declarat Antonia într-un interviu pentru Avantaje.ro. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter