Două emisiuni importante, scoase din grilă de Antena 1. Care sunt motivele

De Geo Berciu, pe

Vestea că Antena 1 renunţă la două emisiuni importante, „Serviciul Român de Comedie” și „Dansează printre stele”, a căzut ca o bombă.

Motivul pentru care cele două emisiuni vor fi scoase din grila de programe înainte de vreme este audienţa slabă. În momentul lansării producţiei „Dansează printre stele” se preconiza un mare success, mai ales că la cârma emisiunii se afla Mona Segall, renumită pentru audienţele pe care reuşise să le obţină la Pro Tv. Din păcate, realitatea a fost alta, încă de la prima ediţie, producţia fiind surclasată de postul concurent. Nici după mutarea în serile de marți, show-ul nu a mers mai bine în audiențe.
Două emisiuni importante, scoase din grilă de Antena 1. Care sunt motivele
Prin urmare, Antena 1 a decis ca emisiunea produsă de Mona Segall să se încheie săptămâna viitoare, chiar dacă, iniţial ea trebuia să dureze până la sfârşitul lui decembrie. „Conform strategiei de programming, săptămâna viitoare Antena 1 va difuza în aceeași ediție atat semifinala, cât și finala „Danseaza printre stele”, a declarat Diana Zamfirescu, PR Director la Antena Group într-un comunicat.
Două emisiuni importante, scoase din grilă de Antena 1. Care sunt motivele
Şi „Serviciul Român de Comedie” se află într-o situaţie asemănătoare, fiind scoasă din grilă înainte de a se sfârşi contractul.
Două emisiuni importante, scoase din grilă de Antena 1. Care sunt motivele
„Motivul este legat de performanțele ultimelor ediții. Măsura luată este bruscă, neașteptată și din rațiuni economice, respectiv restrângerea cheltuielilor stației. Este motivul pe care ni l-au spus. Din punct de vedere tehnic, întreruperea contractului s-a făcut prin acordul părților”, a declarat Toni Grecu pentru paginademedia.ro.
Două emisiuni importante, scoase din grilă de Antena 1. Care sunt motivele

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter