Andreea Marin, imagini emoționante din Vama Siret. „Impresionant și cutremurător, totodată”

De Unica.ro, pe

Andreea Marin (47 de ani) s-a alăturat, în calitate de ambasadoare UNICEF, eforturilor de ajutorare a refugiaților ucraineni veniți la noi în țară în urma atacului Rusiei asupra Ucrainei. Jurnalista a publicat mai multe imagini și rânduri emoționante despre experiența ei din Vama Siret.

Andreea Marin, imagini emoționante din Vama Siret. „Impresionant și cutremurător, totodată”

„O zi în Vama Siret (…), privind în ochi și ascultând copii cuprinși de emoție, mame cu lacrimi în ochi, români care ajută fără să aibă în schimb mai mult decât o mulțumire sufletească. O zi în care mama din mine nu a putut fi detașată în limite rezonabile, ca un jurnalist cu 30 de ani de meserie în spate, de subiectul fiecărui interviu”, a scris Andreea Marin.

„Sunt cuprinși de teamă, după ce au auzit în mod repetat zgomot de arme grele. Au inima frântă după ce au fost forțați să-și vadă părinții despărțiți și să părăsească tărâmul copilăriei, lumea lor de până acum, pentru a străbate un drum care nu duce nicăieri pentru ei”, a mai povestit.

„Sosesc la hotarele noastre înfrigurați, le e foame, simt atâta nesiguranță și teamă. Mă aflu azi la una dintre granițele noastre alături de echipa UNICEF și tot acest amalgam de sentimente e foarte greu de dus într-un suflet de mamă”, a completat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Povestea cuplului american care a adoptat un băiețel din Ucraina cu doar câteva zile înainte ca războiul să înceapă

Reacțiile vedetelor la războiul dintre Rusia și Ucraina. „Îmi plânge sufletul”

De ce a invadat Rusia Ucraina. Ce vrea Vladimir Putin

Familia Cleopatrei Stratan, aproape de conflictul dintre Rusia și Ucraina. „E stare de alertă în Moldova”

„Prea mult de dus. Prea greu. Impresionant și cutremurător, totodată. Fiecare fotografie este o poveste în sine. Pe rând, în zilele ce vin, vi le voi spune pe toate. Emoția puternică spune însă multe, și fără cuvinte. Am fost acolo pentru că sunt alături de UNICEF România în calitate de Ambasador Național UNICEF. Echipa plănuiește, în regim de urgență, înființarea primelor centre de tip Blue Dot la punctele de trecere a frontierei”, a continuat.

„Blue Dot sunt centre de sprijin special concepute pentru a oferi servicii integrate precum reîntregirea și reconectarea familiilor destrămate pe vreme de conflicte armate. Au spații dedicate mamelor și copiilor mici, iar psihologi au grijă de cei profund afectați emoțional. E locul unde se oferă ajutor privind igiena, sănătatea și nutriția. Se oferă consiliere juridică, sprijin pentru cazuri de violență sau probleme de sănătate și există pături, haine călduroase, truse sanitare, jucării, produse de igienă și alimente pentru copii”, a explicat.

UNICEF strânge în continuare fonduri și pentru a face posibil acest sprijin, dar și pentru ajutor concret direct pentru copiii din Ucraina – apă potabilă, accesul la educație și servicii de sănătate, hrană, sprijin psihologic asigurat de echipe mobile de specialiști, toate acestea sunt atât de necesare”, a încheiat.

Credit foto: Gabriel Vockel, UNICEF Romania – Deputy Representative

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter