Andreea Ibacka, despre depresia postnatală și aparițiile fake de pe rețelele de socializare: „Te gândești că ți s-a întâmplat ție ceva greșit” / Exclusiv

De Cristina Manea, pe Ultimul update Marți, 14 martie 2023, 12:20

Andreea Ibacka a vorbit, la FRESH by UNICA, despre depresia postnatală și despre efectele pe care le pot avea imaginile perfecte, publicate pe social media, care provoacă așteptări nerealiste în rândul proaspetelor mămici.

Andreea Ibacka (37 ani) a fost invitată, recent, în emisiunea online FRESH by UNICA, unde s-a destăinuit și a făcut declarații surprinzătoare. Actrița a vorbit deschis despre neînțelegerile dintre ea și Cabral, despre viața cu doi copii și cea mai mare cumpănă trăită, dar a adus în discuție și un subiect sensibil, exagerările din spațiul public. Fericirea și perfecțiunea redată de anumite vedete pe rețelele de socializare pot avea un impact negativ asupra proaspetelor mămici, spune prezentatoarea tv.

Andreea Ibacka și viața după ce a născut. Ce spune despre depresia postnatală

Depresia postnatală, încă un subiect tabu, despre care multe femei nu prea vorbesc, a fost dezbătut la FRESH by UNICA de Andreea Ibacka pe care o puteți vedea de luni până vineri, la Happy Channel, unde le aduce telespectatorilor un nou format de infotainment, Happy Café.

Actrița a fost ajutată de familie imediat după ce a născut, iar treburile casnice și preocupările de zi cu zi au făcut să nu ajungă în ghearele depresiei, afecțiune cu care multe proaspete mămici se confruntă.

„Cred că nu (n.r. dacă a avut depresie postnatală)! Pentru că mi-am ocupat gândurile în momentele în care nu eram cu Namiko, cu șantierul pe care îl aveam acasă. Practic, totul era haos la noi în casă. Am făcut o renovare generală chiar atunci când eram gravidă și n-am terminat la timp așa cum ne-am propus… te apuci că o să fie trei luni și n-am terminat nici azi, ce să zic, au fost niște ani. Dar atunci s-a dus practic bătălia majoră.

Și mă ajutau pe rând, mama și soacra, cu cea mică pentru că nu aveam bonă sau n-am mers la creșă. Și eu mergeam să cumpăr gresie, faianță, parchet, să duc molozul, de-astea de „fetițe” practic. Am preluat atunci și o parte din sarcinile soțului care era la platou. Și, cumva, faptul că m-am împărțit în mai multe direcții cred că nu m-a lăsat să am timp să mă gândesc prea mult. Sau poate am fost și norocoasă.

Uite, fizic mi-am revenit foarte repede și ăsta e un aspect care de multe ori le poate aduce greutăți, frustrări, proaspetelor mămici. Deși n-ar trebui să fie așa, ar trebui să ne dăm timp, să nu ne comparăm. Eu am slăbit prima oară într-o săptămână.” a povestit Andreea Ibacka la FRESH by UNICA.

Andreea Ibacka, realitatea unei mame asumate

Actrița a vorbit deschis despre problemele pe care le întâmpină mamele la început de drum. Au fost aduse în discuție kilogramele în plus, curele drastice de slăbire, lipsa ajutorului și perfecțiunea relatată pe rețelele de socializare, care duc la frustrare și neputință.

Andreea Ibacka: „Tu îți dai seama că nu te poți ridica din pat să mergi la baie”

„Sunt foarte multe femei care intră în depresie tocmai din cauza asta, pentru că nu-și revin la forma inițială imediat, cum li se întâmplă altora. Sau care intră în depresie pentru că presa contribuie, adică media, persoanele publice, social media, contribuie la iluzia aceasta.

Înainte să ai copii, tu vezi că Xuleasca arată țiplă la spital, la maternitate, machiată, coafată, extensii, unghii, tot. Face poze imediat după ce a născut, cu copilul. Și tu îți dai seama că nu te poți ridica din pat să mergi la baie.

Eu am avut inițial o perioadă foarte, foarte grea, după prima naștere cel puțin, am fost în cea de-a doua categorie, care nu se putea efectiv întoarce de pe stânga pe dreapta în pat. Și, într-adevăr, atunci când pe social media toți suntem fericiți și avem vieți perfecte și când vezi aceste modele care în maternitate făceau poze, filmări, live-uri, toată lumea e bine, minunat, nu vorbim decât despre iubire, cumva te demoralizează, te gândești că ți s-a întâmplat ție ceva greșit, că nașterea, că operația, că n-a funcționat la tine.

Cred că e important să prezentăm situația din ambele puncte de vedere și să n-o mai romanțăm mai mult decât e cazul, pentru că, serios, pentru femei, indiferent că nasc natural sau cezariană, momentul este minunat, dar este foarte greu. Și ar fi ok să recunoaștem treaba asta, tocmai pentru a nu crea așteptările greșite.” a spus Andreea Ibacka, la FRESH by UNICA, despre aparițiile fake din spațiul public.

FRESH by UNICA este o emisiune online menită să aducă în fața publicului persoane publice demne de apariții surprinzătoare. Poveștile neștiute, sfaturile utile, întâmplările nespuse, toate își dau întâlnire în fiecare miercuri, de la ora 20:00, pe contul nostru oficial de YouTube, dar și pe toate platformele Unica.ro. Așadar, vă invităm să faceți parte din cea mai fresh comunitate.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter