Andreea Bălan va avea interzis pe scenă? Veștile nu sunt tocmai îmbucurătoare pentru artistă

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Joi, 07 martie 2019, 17:15
Andreea Bălan a depășit cu bine o etapă foarte grea, în care s-a zbătut la propriu între viață și moarte, după ce a făcut stop cardio-respirator în timpul operației de cezariană.

Andreea Bălan, în vârstă de 34 de ani, nu se va întoarce foarte curând pe scenă sau, cel puțin, așa afirmă persoane din anturajul vedetei care sunt la curent cu situația sa: „Din ceea ce am înțeles, va fi nevoită să aștepte cel puțin șase luni până se va întoarce pe scenă. Ba chiar mai mult, Andreea nu va avea voie să facă niciun fel de efort cel puțin jumătate de an, nici să cânte nu va avea voie. Nu mai spun de dans, va fi o problemă mult timp de acum înainte.

Andreea Balan concert

 

Medicii i-au spus să aibă mare grijă în perioada de recuperare. Andreea voia să stea câteva luni acasă, apoi să revină la concerte.Andreea a explicat că ea este cea care are grijă, financiar, de familie și de cei din trupa ei, iar o pauză prea mare îi aduce pierderi materiale greu de suportat. Acum însă, dacă va ajunge pe scenă în iarnă e mare lucru.” – a declarat o sursă din anturajul Andreei Bălan pentru wowbiz.ro.

Andreea Bălan va avea interzis pe scenă? Veștile nu sunt tocmai îmbucurătoare pentru artistă

Andreea Bălan a revenit relativ repede pe scenă după prima naștere, însă de această dată contextul este sensibil și artista va avea nevoie de o perioadă mult mai lungă de recuperare. Deocamdată, Andreea Bălan nu a făcut niciun anunț în acest sens și nici nu a confirmat sau infirmat zvonul conform căruia nu va mai apărea în juriul emisiunii Te cunosc de undeva.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter