Andreea Antonescu, despre cel mai emoționant moment de la America Express: ”Ne-am dat drumul la suflet” / VIDEO

De Oana Savin, pe

Andreea Antonescu este fericită că prietenia ei cu Andreea Bălan a ajuns la un nou nivel, după participarea la America Express.

Artista a povestit despre cel mai emoționant moment de la America Express, când concurenții au fost nevoiți să le scrie scrisori partenerilor lor de echipă.

Andreea Antonescu, despre scrisoarile scrise în America Express

Andreea Antonescu și Andreea Bălan au format una dintre cele mai îndrăgite echipe de la America Express. La un moment dat, echipele au fost despărțite, iar seara, concurenții au fost nevoiți să le scrise câte o scrisoare partenerilor lor, cu care au venit în emisiune.

Timpul petrecut împreună în competiție le-a ajutat pe Andreea Bălan și Andreea Antonescu să își întărească prietenia.

„Ne-am emoționat, noi am plâns în momentul în care am auzit cuvintele Andreei și ea a început să plângă. La mine, nici nu pot să zic că au fost niște cuvinte. Ne-am dat drumul la suflet. I le-am mai spus ei. Era și o altă situație, venisem după o perioadă grea, nu am mai petrecut atât de mult timp împreună de peste 20 de ani”, a afirmat Andreea Antonescu în emisiunea Xtra Night Show.

„În momentul în care am auzit cuvintele pe care ni le-am dat una alteia, practic ăla a fost. A fost un moment emoționant. Eram conștientă că după o perioadă atât de lungă, am ajuns iar împreună, să stăm atât de mult timp, poate chiar mai mult decât în perioada Andre. Deși am reunit trupa, eram fiecare cu ale ei”, a explicat artista.

Citește și: Andreea Antonescu pregătește botezul fetiței după America Express: „Traian s-a bucurat pentru mine când a aflat că sunt însărcinată”/ Exclusiv

Citește și: Cum arată familia lui Jean Gavril. Fetița artistului avea doar 7 luni când el a plecat în America Express

Despre încălcarea regulilor la America Express

Andreea Antonescu a afirmat că a încercat să o convingă pe Andreea Bălan să nu mai încalce regulile, dar nu a reușit. Însă nu s-a supărat, mai ales că era vorba de o emisiune de divertisment.

„Eu sunt persoana căreia îi place să respecte regulile. Pentru mine este foarte important. Pe de altă parte este un show tv. Pe de altă parte este o competiție. Nu am cum s-o opresc. La urma urmei nu au fost niște chestii atât de grave. E o chestie de divertisment, doar că noi eram tot timpul cu sufletul la gură”, a explicat Andreea.

Pe de altă parte, artista spune că indiferent de modul în care ar fi abordat probele, ele tot ar fi ajuns departe în competiție.

„Noi și dacă ne fofilam un pic sau nu ne fofilam, noi tot acolo ajungeam pentru că s-a văzut cât de bătăioase suntem, s-a văzut cât de determinate suntem. S-a văzut că suntem în stare să intrăm prin zid dacă trebuie dărâmat zidul, nu contează cum, noi îl dărâmăm”, a subliniat Andreea Antonescu.

Citește și: Andreea Bălan, despre ce nu s-a văzut la televizor, la America Express: „Îmi place să enervez” / VIDEO

Citește și: Andreea Bălan, în lacrimi la America Express. Mesajul emoționant primit de acasă: „Eu sunt câștigătoare” / VIDEO

Andreea Antonescu nu a știut că este însărcinată

În momentul în care a plecat în competiție, Andreea Antonescu nu știa că este însărcinată. A trecut prin probe dificile, în care a trebuit să care greutăți, a alergat, a mâncat tot felul de mâncăruri ciudate, printre care și creier și ochi de vită, fără să știe că în acele clipe în pântecul ei se afla un bebeluș.

Totuși, artista a mărturisit că, dacă pe parcursul competiției ar fi aflat că este însărcinată, ea tot ar fi continuat pe Drumul Aurului.

„Aș fi mers în continuare”, a precizat Andreea Antonescu.

De asemenea, cântăreața a explicat că până la America Express, unde a fost „căsătorită” cu Puya, ea nu a purtat rochia de mireasă.

„Până în momentul acesta, în viața persoanlă, eu nu am purtat rochie de mireasă decât când am prezentat la o defilare de modă, când am avut un shooting pentru o anumită revistă, dar pe parte persoanlă nu am purtat-o. Recunosc, pentru mine nu a fost un țel. Nu mi-am visat vreodată rochia de mireasă. Plus că, toate prietenele mele, toate cunoștințele mele, în ziua nunții erau mega stresate, mega agitate. Aveau tot felul de probleme și am zis: de ce să nu stau eu cumințică în banca mea?!”, a explicat Andreea Antonescu.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Andreea Antonescu

Sursă foto: Captură video, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter