Amna a primit cea mai grea întrebare de la fiul ei, după divorț: “A vrut să știe când îmi refac viața” / Exclusiv

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 22 februarie 2023, 14:46

Amna ne povestește când a primit cea mai grea și surprinzătoare întrebare de la fiul ei, care a vrut să știe când o să-și refacă mama lui viața, alături de altcineva. Cântăreața ne-a dezvăluit faptul că David a întrebat-o, într-o zi, când are de gând să se recăsătorească.

Amna (38 ani) ne vorbește, într-un interviu exclusiv pentru UNICA.RO, despre cea mai grea încercare din viața ei, perioada divorțului, și cum a reușit, numai cu ajutorul lui Dumnezeu, s-o depășească.  Artista spune cum este viața ei acum, de când e și mamă și tată pentru David, fiul ei, și cât de responsabil este cel mic atunci când vine vorba de treburile casei. Amna recunoaște că a fost o mamă cicălitoare și că fiul ei de 8 ani îi mai reproșează asta uneori.

Amna: “Lui David i se pare că-mi pierd viața dacă nu fac nimic”

Frumoasa cântăreața ne vorbește despre cea mai mare dezamăgire pe care a trăit-o și aflăm când s-a îndrăgostit prima dată. Amna ne povestește despre bunica ei, căreia îi spunea toate secretele, și recunoaște că nu ar mai face greșeala să se lase pe ea mai prejos pentru bunăstarea altora.

De curând ai avut niște probleme de sănătate. Spune-mi cum te simți acum, ești bine?

Am avut niște probleme de sănătate, nu mari, la început de an îmi fac toate analizele și încerc să întru în revizie ca să pot trăi tot anul în pace.

“Nu cred că un partener trebuie să primească totul și celălat să se sacrifice”

Cum e viața ta, de când ești și mamă și tată? Te ajută și David la treburi, este responsabil?

David este un băiețel foarte responsabil, odată cu creșterea lui lucrurile devin din ce în ce mai simple. Sigur că mi-am pus amprenta pe educația lui, încă de când era mic m-am chinuit și l-am cicălit ca să îi intre în reflex anumite chestii, atât eu, cât și părinții mei care mă ajută în creșterea lui. Suntem extrem de fericiți, uniți, iar viața mea cu David este foarte frumoasă. Toată ziua sunt foarte activă și prinsă în tot felul de activități.

Amna, pregătită să-și refacă viața: „Știu exact ce îmi doresc”

La un moment dat ai declarat că tu și David v-ați făcut planul, vreți o fetiță. Cum ar trebui să fie bărbatul care să te cucerească acum? Ce calități ar trebui să aibă?

Eu nu știu dacă am făcut o listă, știu însă exact ce îmi doresc, dar cred că Dumnezeu știe ce îmi trebuie. Așa că atunci când o să apară bărbatul potrivit pentru mine, o să simt.

Ce îți plăcea să faci în copilărie?

Îmi aduc aminte că cel mai tare îmi plăcea să merg la bunici la țară. Și când mă lăsau nesupravegheată, că mai plecau la câmp, îmi făceam ciorapi de noroi până în gât. Știu că o supăram foarte tare pe bunica mea, care trebuia să care găleți întregi de apă de la fântână ca să ne spele, dar nouă ni se părea foarte amuzant. Abia acum, mare, îmi dau seama cât de greu i-a fost să ne crească.

Amna a primit cea mai grea întrebare de la fiul ei, după divorț: “A vrut să știe când îmi refac viața” / Exclusiv
Amna, în copilărie. Sursă foto: Arhivă personală

Nu am fost un copil cuminte pentru că băteam copiii de pe stradă, aruncam cu pietre în gardurile și-n geamurile vecinilor, făceam toate prostiile pe care le poate face un copil atunci când nu este supravegheat.

Amna, în copilărie: “Cele mai multe secrete despre mine le știa bunica mea”

Când aveai nevoie de sfaturi la cine te duceai, la mama sau la tata?

Nici la mama, nici la tata. Eu mă duceam la bunicul meu pentru că am fost crescută de bunici până pe la 7 ani, și mereu am avut în ei un sprijin. Cele mai multe secrete despre mine le știa bunica mea care niciodată nu a spus nimănui tainele pe care i le divulgam.

“Am avut mereu ‘radarul’ în preajma mea”

Ai fost premiantă? Ce-ți mai amintești din perioada școlii?

Am fost un copil care a învățat foarte bine, am luat coroniță mai mereu și am fost în aceeași școală cu mama mea, care era cadru didactic. Asta înseamnă că eu nu am putut  să scap nesupravegheată cu ușurință, am avut mereu ‘radarul’ în preajma mea.

Ai fost mai rebelă sau mai timidă?

Am fost și rebelă și timidă. Încă sunt timidă, rebelă mai puțin, și în adolescență eram ambele. M-am apucat de fumat pe la 14 ani, m-am lăsat pe la 20.

Amna a primit cea mai grea întrebare de la fiul ei, după divorț: “A vrut să știe când îmi refac viața” / Exclusiv
Amna, la școală. Sursă foto: Arhivă personală

Când te-ai îndrăgostit prima oară?

La 14 ani m-am îndrăgostit de cel mai bun prieten al meu.

Ce fel de mamă este Amna: “Am fost foarte severă, nu l-am lăsat să facă ce vrea”

Cum este mama Amna? Îl lași pe David să facă ce vrea, ești mai severă?

Am fost foarte severă, nu l-am lăsat să facă ce vrea. Și acum îmi spune că sunt cicălitoare. Uneori mi-e frică de microbi, alteori nu, încerc totuși să mă relaxez. Odată cu creșterea lui am ajuns mult mai relaxată.

Cum se simte David după tratamentul pus de medicii din Turcia?

Se simte foarte bine, este ok. Tratamentul pentru alergiile astea este unul de lungă durata. Mergem la controale în Turcia din 6 în 6 luni și este ceva cu care o să ne luptăm până pe la vreo 14 ani. 

Amna, pusă în dificultate de fiul său

Care a fost întrebarea cu care te-a surprins cel mai tare fiul tău?

M-a întrebat când îmi refac viața și când am de gând să mă recăsătoresc, că lui i se pare că-mi pierd viața dacă nu fac nimic în sensul asta.

Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?

Cea mai importantă calitate este loialitatea și cel mai mare defect este încrederea pe care o dau oamenilor, cu multă ușurință. Mi se pare că oamenii sunt la fel de buni ca mine și nu este așa.

Care a fost cea mai de neuitat amintire de pe scenă?

Când mi s-a rupt tocul și a trebuit să mă descalț ca să cant în continuare.

“Am început să iau cursuri de motocross și de bachata”

Ce nu știe lumea despre tine?

Am încercat în primăvară să iau niște cursuri de motocross, sunt foarte mândră de mine că am reușit să îmi țin echilibrul pe un motor. David merge deja mai bine decât mine, am făcut asta împreună și continuăm împreună. Am început să iau și cursuri de bachata, deci încerc să fac lucruri care mă bucură.

Ce nu ai face niciodată în viața ta?

Nu știu ce să spun, probabil că ce mie nu-mi place nici altuia nu i-aș face. Nu aș face nimic rău cu voia mea.

Amna a depășit divorțul: “Sunt foarte mândră de varianta mea de acum”

Când ai fost cea mai dezamăgită în plan personal?

Nu aș vrea să întru în detalii, dar cred că știm cu toții dezamăgirea vieții mele. Dar cred cu tărie că tot răul este spre bine și că Dumnezeu are un plan. În cazul meu a fost să mă dezvolt, să mă cunosc, să am mai multă grijă de mine, să-mi acord mai multă încredere. Și sunt foarte mândră de varianta mea de acum.

Simți că ai făcut compromisuri în viață?

Nu știu, dar știu sigur că mi-am dat sufletul pentru oamenii dragi, și pentru munca mea.

Dacă ar fi s-o iei de la început, care este prima greșeală pe care nu ai mai face-o?

Nu m-aș mai lăsa pe mine mai prejos că să-i fac pe alții fericiți. Niciodată nu trebuie să renunțăm la noi. Dacă un om te iubește și te respectă cu siguranță  fericirea, liniștea și echilibrul tău contează în egală măsură cu ceea ce simte el. Trebuie să fie egalitate între parteneri, nu sunt de acord cu faptul că unul trebuie să primească totul și celălalt să se sacrifice.

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

Cred că divorțul a fost cel mai urât moment din viața mea. Și că Dumnezeu m-a ajutat să merg mai departe.

Amna, mândră de apariția la Bravo, ai stil! și la Survivor

Cum te-ai simțit la ‘Bravo, ai stil!’?

M-am simțit în toate felurile, dar cel mai mult m-am simțit nervoasă pentru că a fost foarte greu, a fost o reală provocare tot concursul și m-am dezvoltat foarte mult, m-am cunoscut foarte bine în acea perioadă. Mi-am depășit toate limitele și sunt foarte mândră că am stat în această competiție, așa cum sunt și de participarea mea la ‘Survivor’.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter