Alina Sorescu, pas important după divorțul de Alexandru Ciucu

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 26 august 2022, 18:11

Cei care au crescut cu muzica ei și cu emisiunile pe care le-a prezentat sunt de părere că Alina Sorescu strălucește după separarea de designerul Alexandru Ciucu. Perechea s-ar fi despărțit cu mai bine de un an în urmă, însă solista a depus actele de divorț abia la începutul lui 2022.

Alina Sorescu, pas important după divorțul de Alexandru Ciucu

Prezentatoarea își dedică acum timpul fiicelor sale și ale creatorului de modă, Carolina și Raisa, dar și carierei sale. Alina deține de mai mulți ani o școală de muzică și de ceva timp găzduiește emisiunea „Vorbește corect! cu Alina Sorescu”, la TVR 1. După o pauză destul de lungă, Alina revine la prima ei pasiune, muzica, de această dată în calitate de interpret, nu de profesor, urmând să lanseze „un comeback redutabil”, prima piesă singură din ultimii ani.

Alina Sorescu, pas important după divorțul de Alexandru Ciucu

„Iată că Picii lu’ Soreasca a devenit un brand, un proiect care a câștigat mult teren și am ajuns să fiu cea mai cunoscută în zona aceasta a copiilor, alături de trupa mea. Am încercat să turez motoarele pe această direcție și uite că ne-a ieșit. Sunt foarte mândră de asta, faptul că reușim să scoatem în fiecare an câte 2 melodii noi, fiecare cu videoclip, facem și show-uri de anvergură, e o mare satisfacție pentru mine. Evident că, între timp, am și născut două fetițe, au fost perioade în care, ca orice femeie, am fost puțin ocupată și cu lucrurile de această natură, așa că acum am simțit că e momentul să cânt din nou și singură. Eu am mai făcut piese, chiar și când cântam cu picii, dar acum e un comeback redutabil”, a declarat Alina Sorescu, pentru Impact.

Piesa poartă numele „Tot ce-a fost a fost”, sugerând că i-ar putea fi dedicată fostului partener de viață. Videoclipul melodiei a fost filmat recent, la malul mării.

„Îmi era dor să cânt și abia aștept să lansez piesa și să aflu părerea publicului, feedbackul din partea celor care o vor asculta”, a mai spus artista.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Alexandru Ciucu nu este la primul divorț. Cu cine a mai fost căsătorit

Înaintea intentării divorțului, Alina Sorescu ar fi cerut în jurul a 2.000 de euro pentru a cânta la un eveniment. Acum, însă, tariful s-ar fi dublat. Așadar, pentru un eveniment, Alina cere 4.000 de euro, potrivit România TV. Suma poate crește în funcție de numărul de ore cântate, de locația evenimentului, etc. Modificarea tarifului este, cel mai probabil, corelată cu lipsa de evenimente din ultimii doi ani, din cauza pandemiei, dar și cu inflația, care depășea 15% în luna iunie.

În afara evenimentelor, Alina Sorescu își câștigă veniturile din proiecte de televiziune, contracte de imagine și din școala sa de muzică. La rândul său, încă din 2006, Alexandru Ciucu are un atelier de creație vestimentară, iar în 2010 a devenit și Furnizorul Oficial al Casei Regale.

Alina Sorescu

Cum se menține Alina Sorescu în formă?

„Nu îmi place să țin diete drastice, cred că în momentul în care ții o dietă drastică, pui imediat la loc într-un timp foarte scurt și nu ai făcut nimic. Așa că e mai bine să adopți o atitudine echilibrată, ca să poți să fii bine pe termen lung. Și asta încerc de când mă știu, să păstrez un echilibru, să nu fac excese, să am grijă. Cred că asta este: dacă avem grijă și aspectul va ține cu noi. Am mai slăbit puțin, dar sunt cam tot pe acolo. Mănânc normal, îmi fac și anumite pofte când e un moment de așa natură, important este să nu faci excese”, a mai spus solista, tot pentru Impact.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter