Alexandra Velniciuc, despre prima întâlnire cu Șerban Puiu: „Mi s-a părut înfiorător de antipatic. Nu puteam să-l sufăr” / Exclusiv

Alexandra Velniciuc, talentata și frumoasa actriță, își aduce aminte cum l-a cunoscut pe Șerban Puiu, actor, regizor și profesor la UNATC. Sunt împreună de 23 de ani, dar începutul nu a fost dragoste la prima vedere.

Alexandra Velniciuc (42 ani) ne povestește, într-un interviu exclusiv pentru UNICA.RO, detalii neștiute despre viața frumoasă pe care o are alături de Șerban Puiu, dar și despre cum s-au cunoscut. Aflăm ce relație minunată are cu tatăl ei, celebrul actor Ștefan Velniciuc, și cât a trebuit să se lupte cu prejudecățile ca să convingă în această meserie. Chiar dacă mama ei a plecat de lângă ea când avea puțin peste 3 ani, Alexandra nu i-a simțit lipsa datorita tatălui ei, care a trebuit să suplinească și rolul mamei. În ciuda absenței, astăzi, Alexandra și mama ei au o relație frumoasă și strânsă. Talentata actriță ne vorbește despre cele mai grele momente din viața ei, ne spune unde vrea să se retragă cu Șerban Puiu peste mulți ani și aflăm când s-a îndrăgostit prima dată.

Alexandra Velniciuc: „Prima părere despre Șerban a fost dezastruoasă”

Spune-mi la ce piese de teatru și unde să vină lumea să te vadă?

Joc în trei locații. Teatrul Ion Creangă, ‘Fata babei și fata moșului’, la Teatrul Stela Popescu joc ‘Ceapa’ și la Teatrul Elisabeta, cumva casa mea, joc aproape în fiecare seară și cred că sunt deja 9 sau 10 spectacole în care mă puteți vedea. ‘Boeing, boeing’, ‘Încurcătură la nivel înalt’, ‘Puricele în ureche’, ‘Fantoma, dragostea mea’, piesă pe care o joc de 12 ani.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

“Tata a fost o mamă extraordinară”

Știu că la 4 ani mama ta a plecat în Italia și ai rămas împreună cu tatăl și bunica ta.

Tata a fost o mamă extraordinară, un om cu talent de părinte. Nu e suficient să devii părinte, trebuie să ai și talent. Tata cred că s-a format atunci ca om. Deși era matur, rămânând cu mine a înțeles că trebuie să preia atributele celor doi părinți. Avea grijă de mine, gătea, spăl, mă pieptăna, toate lucrurile pe care trebuia să le facă o mamă. A avut o abnegație greu de întâlnit.

Alexandra Velniciuc, despre relația cu tatăl său: “Nu am avut conflicte niciodată”

Cum a fost când ai mai crescut?

Mai târziu, când am crescut, în memoria mea a rămas tata pentru că nu avea obiceiul să mă ‘paseze’ rudelor, nu au existat nopți în care eu să nu fi dormit acasă, toate poveștile mele de seară tata mi le-a spus. Când am ajuns la adolescență i-a fost greu să gestioneze situația, dar a avut o mare abilitate să nu avem conflicte niciodată. Nu mi-a spus că nu am voie undeva, că nu mă lasă. Dar a știut să facă în așa fel încât să mă urmărească pe nesimțite, era atent la tot ce mi se întâmplă.

Noi am avut o relație de prietenie reală, el îmi spunea mereu parerea lui. Mă întreba dacă eu cred că e ok anturajul în care sunt, dacă erau ok prietenii pe care mi i-am ales. Îmi aprindea un semn de întrebare în minte, mereu mă repoziționa în felul asta. De aceea în relația noastră nu a existat niciodată cuvântul NU.

„Tata a ‘picurat’ toate informațiile bune pe care le-am luat și le-am dezvoltat”

Ce ai învățat, în primul rând, de la tatăl tău?

Am învățat rigoarea interioară, că trebuie să te respecți pe tine ca să-i poți respecta pe ceilalți. Tata mi-a introdus dragostea pentru mișcare. Puterea mimetismului este foarte importantă când ești mic. Se trezea, făcea sport apoi făcea micul dejun, o zi el o zi eu. Am învățat să iubesc să gătesc datorită tatălui meu. Tata a ‘picurat’ toate informațiile  bune pe care le-am luat și le-am dezvoltat.

Nu știu dacă așa ar fi fost tata în condiții normale, cu mama lângă mine. El mai rămăsese singur cu mine pentru că mama, pianistă la Operă, mai avea tot felul de contracte. Am fost un copil foarte deștept, la 3 săptămâni am făcut intoleranță la lactoză ca să o ‘degrevez’ pe mama de sarcina alăptatului. De la 3 săptămâni mi-au dat zeamă de carne și nici azi nu mă ating de lapte. Brânză am început să mănânc la 27 de ani.

Cea mai grea perioadă în familia Velniciuc “Tata nu mai prezenta ‘garanții morale’ așa că a fost retrogradat de la actorie la dicție”

Ce s-a întâmplat după ce mama ta a decis că nu se mai întoarce?

De multe ori mi-a trecut prin cap s-o întreb de ce a plecat. Dar acum suntem în relații foarte bune și asta tot de la tata am învățat. Când a plecat ea, eu aveam 3 ani și ceva, era în ’83, perioada dementă a lui Ceaușescu. Tata a trebuit să semneze că mama se întoarce și eram la mare cu el când ne-a trimis o telegramă că nu mai vine înapoi. Eram la poștă, a venit securitatea și tot ce am auzit a fost tata care a spus să ne ia la Bucureșți că nu are cu cine să lase copilul.

La teatru nu mai prezența ‘garanții morale’ așa că a fost retrogradat de la actorie la dicție și, până la Revoluție, el a fost profesor de dicție. Sergiu Nicolaescu a avut mereu grijă de el. Tot timpul, ca să-l ia să joace, motiva că are nevoie de fizionomia lui, că nu se poate fără tata în filmele lui istorice, și așa el a jucat în continuare.

“Tata nu mi-a permis niciodată să vorbesc urât despre mama”

Te-ai revoltat vreodată pe situația în care erai?

Am avut momentele mele de revoltă, dar tata nu mi-a permis niciodată să vorbesc urât despre mama. A zis că ea mi-a dat viață și, indiferent de ce-a făcut, eu nu trebuie să o judec. Deci mi-a oprit din start orice pornire justițiară. Și mai făcea ceva, specula momentele mele de furie spunând ‘dacă nu o vei ierta, vei ajunge ca ea’. M-a determinat să o iert și acum jur că am iertat-o pe mama, nu am niciun fel de ranchiună.

Alexandra Velniciuc, vedeta liceului: “Eram olimpică pe țară la română, franceză și engleză și în pragul corigenței la chimie, fizică și matematică”

Ce-ți mai amintești din perioada școlii?

Nu eram o rebelă, dar eram șefa găștilor, o mică ‘vedetuță’ a liceului pentru că prezentam la ‘Duminica în familie’ toate concursurile din cadrul emisiunii. Și era altceva, pe vremea aia, când apăreai la televizor. Prezentam toate balurile de boboci din țară, aveam o trupă cu care mergeam.

Eram un copil care nu chiuleam pentru că mi se părea o prostie, aveam un sistem ‘obraznic’ de a mă duce la profesori să le spun că nu am chef de oră, că mai bine plec decât să distrug lecția. Aveam un atu, eram olimpică pe țară la română, franceză și engleză chiar dacă eram în pragul corigenței la chimie, fizică și matematică, unde eram un dezastru. 

„Nu mi-am făcut niciodată temele acasă”

 Te ajuta vreodată la teme?

Nu mi-am făcut niciodată temele acasă. Tata m-a învățat că, de vreau să am timp liber suficient, să-mi fac temele în pauză, la școală. Și din clasa întâi așa am făcut. Mi-a zis: ‘la școală ești tu, să nu vii vreodată să-mi zici să te ajut, tu trebuie să știi ce se întâmplă acolo.’ Am avut ambiție, am vrut mereu să fiu altfel decât ceilalți, de aia am învățat, ca să nu-mi pună meditații.

Când te-ai îndrăgostit prima oară?

Prima dată țin minte că m-am îndrăgostit de mâinile domnului Caracaș, socrul lui Ion Caramitru. Avea niște mâini foarte expresive. Îmi aduc aminte că, în copilăria mea, se întâmplau două lucruri: stăteam o lună și ceva la mare, la curte la 2 Mai, să mă învăț cu wc-ul din fundul curții și altă lună și ceva la Cumpătu, unde era o casă de creație pentru compozitori, poeți, scriitori. Veneau acolo oameni la care acum ne raportăm ca la niște icoane. Tomozei, Fănuș Neagu, Ștefan Bănică. Eu în climatul asta am crescut.

După aceea m-am îndrăgostit de Paul Ioachim, actor la teatrul Giulești. Și ca să vezi cum e viața, în anul 2 de facultate, Paul m-a sunat să mă cheme să joc la Buzău, unde era director, și acolo a fost debutul meu în teatru.

Debutul a fost alături de tatăl tău. Nu te-a speriat acest lucru, nu ai avut emoții și mai mari?

Nu am avut emoții, sunt un om sigur pe mine. Dar am avut o satisfacție imensă, este împlinirea supremă când poți juca alături de părintele tău, este cel mai frumos și mai mângâietor lucru care ți se poate întâmpla. Aveam o scenă de dragoste cu Lucian Ghimiși, suavă și plină de candoare, și am auzit un scârțâit. Era tata, sus la grila de lumini, și ne urmarea.

Alexandra Velniciuc, despre ce nu se vede pe scenă: “Am jucat comedie cu branula în mână, după o criză de rinichi”

Ce e mai greu de jucat, comedia sau drama?

Clar comedia este mai grea. Trebuie să ai foarte multă rigoare, e ca matematica. Dacă ai pierdut o secundă nu mai râde nimeni, trebuie să simți timpii comici. Este ca un dans între tine și spectator, presupune foarte multă disciplină mai ales că nu ai mereu dispoziție pentru a juca comedie. Am făcut publicul să râdă venind de la catafalcul prietenilor mei, am jucat comedie cu branula în mână după o criză de rinichi. Cine poate să joace comedie, poate juca orice.

Ești selectivă atunci când îți alegi rolurile?

Da, așa am fost mereu, și am și refuzat când am simiti că rolul nu e de mine. Dacă simt că locul meu nu e acolo, prefer să stau acasă. Există roluri care nu ți se pare apropiate dar reprezintă o provocare, și atunci le faci. Dar sunt și zone unde ști că nu te vei putea duce niciodată și atunci te retragi.

Ce spune de tânăra generație: “Vor să facă această meserie ca să fie Oana Zăvoranu, nu Olga Tudorache”

Ce îi lipsește, după părerea ta,  teatrului românesc la ora actuală?

Profesionalismul, sufletul, dragostea reală pentru meserie. S-a denaturant noțiunea de actor, și asta au făcut televiziunile. Fetele de 17 ani sunt machiate, au botox și acid deja, și ele spun că vor să facă teatru. Dar vor să facă această meserie ca să fie Oana Zăvoranu, nu Olga Tudorache. Dau și ele la teatru, fac 3 ani de facultate neînțelegând mare lucru și ies actrițe, dar nu mai au respect și dragoste pentru noțiunea de teatru. Ce nu înțeleg ele este că la început duci tava, până să ajungi să dai vreo replică. Asta este evoluția firească în teatru, toți am făcut asta.

Dar sunt și oameni săraci, din provincie. Pe ei te poți baza și vor să facă meserie. Au un soi de smerenie față de această profesie. La Teatrul Elisabeta încercăm să facem o școală, și eu și Șerban jucăm cu studenții și pe unii din ei îi punem la casă, să vândă bilete. După care îi mutăm la etajul 1 să facă marketing, apoi vin să joace cu noi. Este un parcurs, nu rezistă mulți. Dar sunt și cei care vin cu 2 ore înainte de spectacol, nu cu 20 de minute, își fac încălzirea fizică, vocală.

“A trebuit să înfrunt preconcepția că sunt ‘fata lui tata’”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

Indiferent cât de grele au fost momentele mereu am zis că ce e mai greu urmează să vină. Sunt un om mult prea optimist să cred că momentele grele te dărâmă. Nu am avut o viață ușoară. Nu numai că a plecat mama, dar a trebuit să înfrunt preconcepția că sunt ‘fata lui tata’ și nu mi-a fost ușor. I-am preluat toți dușmanii pe care a trebuit să îi conving că nu sunt ceea ce par. Fizionomia, pe mine, m-a aruncat într-o zonă în care n-am ce să caut. Oamenii cred că sunt o fițoasă, că mă plâng dacă mi se rupe o unghie, că stau toată ziua la coafor și nu e așa. Am luptat mult cu prejudecățile.

“Eu ar fi trebuit să mă mut la psiholog la câte am trăit din copilărie”

Cum ai reușit să convingi?

Am avut momente de reală frustrare, nu eram înțeleasă, eram catalogată invers decât eram. Dar nu m-au doborât. Unii merg la psiholog, eu ar fi trebuit să mă mut la psiholog la câte am trăit din copilărie. Mi-am găsit resursele în mine. Pentru asta trebuie să ne cunoaștem bine, să descoperim forța interioară care ne poate ajuta să mergem mai departe. Eu sunt un om foarte credincios, mereu când mi-e greu am convingerea că echilibrul meu vine de pe verticală.

Cum și-a întâlnit jumătatea

Îți aduci aminte cum l-ai cunoscut pe Șerban Puiu? Care a fost primul lucru pe care l-ai gândit atunci?

L-am cunoscut în facultate, eu îl vasuzem în examenul lui de actorie de la Casandra. Prima părere despre el a fost dezastruoasă, mi s-a părut înfiorător de antipatic, de îngâmfat și de sigur pe el. Nu puteam să-l sufăr. Și el a zis că-s doar o fițoasă, ‘fii-sa lui Velniciuc’. Mai mult decât atât eram în clasă cu nepoata lui Cojar, tatăl actoriei românești, și Șerban ne spunea ‘untdelemn de la bunica’. Nu pot să spun cum ne călcăm pe nervi.

VEZI  GALERIA  FOTO(1 / 7)

“Nu se putea trăi cu mine în casă așa că m-am mutat o perioadă” recunoaște Alexandra Velniciuc

Aveți 23 de ani împreună, dar vă mai și certați? Cine cedează primul?

Nu ne certăm, ne încontrăm. Avem multe discuții de genul ăsta, dar noi nu ne-am certat niciodată. Mai mult le-aș spune răfuieli constructive. Nu trântim ușile, nu ne vorbim urât sau nu plecăm de acasă. Eu, de exemplu, am fost imposibilă atunci când mi-am dat doctoratul, nu se putea trăi cu mine în casă așa că m-am mutat o perioadă, l-am dat pe tata afară din casă.

Ce nu știe lumea despre tine?

Îmi place să pescuiesc, mă liniștește. Mai tricotez, am îmbrăcat toată familia în copilărie. Inclusiv paltoane știam să fac.

Alexandra Velniciuc are loc de veci în Viena

Ce nu ai face niciodată în viața ta?

Nu mi-aș trăda niciodată prietenii.

După o săptămâna sau o zi grea, cum îți găsești echilibrul?

Munca nu se termină niciodată. Eu nu găsesc ziua în care o să pot să mă odihnesc. Mă remontez tot prin muncă.

Arăți absolut fabulous. Cum reușești, ce secret ai?

N-am niciun secret, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat și încerc să păstrez. Fac mișcare dar nu din narcisism, am nevoie pentru că îmi place și îmi liniștește mintea.

Dac ar fi să te retragi, la un moment dat, alături de Șerban, în ce țară ai merge?

Tot în România, eu îmi iubesc țara, n-am putut să plec niciodată definitiv chiar dacă aș fi avut ocazia. Culmea ar fi să mor pe undeva prin străinătate. Dacă se întâmplă, sper să fie la Viena, acolo am un loc de veci. Acolo a murit bunica mea, acolo s-a mutat mama.

Sursă foto: Arhivă personală / Instagram

VEZI  GALERIA  FOTO(2 / 7)

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News