Alexandra Stan susține că artistele de succes sunt rezultatul bărbaților din viața lor. Cum a reacționat Delia

Invitată alături de soțul ei, Răzvan Munteanu (44 de ani), în podcastul „La Mijloc”, găzduit de Codin Maticiuc și Anghel Damian, Delia (39 de ani) pare să fi răspuns unor declarații făcute anul trecut de solista Alexandra Stan (32 de ani). În podcastul „Aproximativ discuții”, găzduit de Gojira, Alexandra Stan a susținut că majoritatea artistelor de succes din România, dar și din străinătate, au reușit în carieră datorită bărbaților din viața lor.

Alexandra Stan susține că artistele de succes sunt rezultatul bărbaților din viața lor. Cum a reacționat Delia

„Majoritatea artistelor, și de la noi și de afară, s-au combinat cu câte unul din industrie, ori manager, ori producător. (…) Majoritatea artistelor care au reușit, și de la noi, sunt combinate cu un bărbat mega-șmecher, să fim serioși. Sunt mega-artiste și talentate. Dar, procentual vorbind, cele mai multe artiste (n.red.: de succes) sunt combinate cu bărbați șmecheri, care le-au ajutat și le-au făcut cine sunt azi, sau le-au ajutat foarte mult în asta”, a declarat Alexandra Stan.

„Nu e nimic rău. Dar mereu e nevoie de bărbat. Bărbații sunt mai pragmatici. E greu pentru o femeie uneori. E mai greu ca femeie, ca educație financiară. Ca bărbat, ești mai pragmatic, mai calculat. Noi, femeile, suntem mai emoționale. Eu nu am prea cunoscut femei artist, să fie și dive, și super deștepte să investească”, a încheiat solista.

În podcastul „La Mijloc”, Delia a punctat: „Am auzit, mai în glumă mai în serios, foarte des folosită fraza asta, în special în România, «cutăreasca a avut succes că a fost cu cutărescu» sau invers. Lasă-i meritele omului. Dă-i și lui credit. Nu e ca și când mi-a influențat ADN-ul și a pus la bază niște voce, niște creativitate”.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Alexandra Stan, despre boala autoimună de care suferă: „M-am îmbolnăvit la Survivor”

Delia trage un semnal de alarmă în privința urșilor. Solista a întâlnit 10 în doar 30 de minute pe Transfăgărășan

De ce afecțiune suferă Delia? Provoacă anxietate, furie sau chiar stări de panică

Ce părere are Delia despre fosta relație a soțului ei cu Andreea Marin?

„Normal că funcționăm foarte bine împreună, lucrăm ca o echipă, gândim și facem lucruri împreună, dar mi se pare riscant să spui că o singură persoană te-a adus în punctul în care te afli. În momentul ăla pari neputincios, că pe picioarele tale nu poți. Nu e o formă de activism, de feminism, mi se pare riscant să pui emblema asta «a avut succes pentru că a ajutat-o X». Nu, te naști cu talent”, a încheiat Delia.

În august 2022, solista și soțul ei vor aniversa 10 ani de căsnicie. Răzvan este, printre altele, și managerul Deliei. Totodată, bărbatul deține afaceri în domeniul imobiliar și HoReCa, este implicat activ în managementul casei de discuri Global Records, unde este semnată Delia, și este pasionat de domeniul criptomonedelor.

Primii bani, Răzvan i-a câștigat vânzând produse cosmetice. Ulterior, bărbatul a devenit agent imobiliar, mai târziu investind într-un club din București, club în care el și Delia s-au cunoscut în anul 2010.

„Toate lucrurile pe care le-am făcut, businessurile, poate părea că nu au legătură. Firul roșu, elementul comun este că, dacă am știut să fac ceva, a fost pentru că am avut un produs foarte bun. Nu sunt neapărat un bun manager, vânzător sau organizator, dacă nu am un produs bun. Nu aș fi putut să fac asta dacă nu era Delia”, a declarat Răzvan în podcastul „La Mijloc”.

Foto: Capturi YouTube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter