Adriana Bahmuțeanu, vacanță pe litoralul românesc. De ce a renunțat la concediul în străinătate

De Unica.ro, pe

Adriana Bahmuțeanu (47 de ani) a petrecut ultimele zile de vară pe litoralul românesc, deși inițial și-ar fi dorit să meargă în vacanță în Miami, Florida, sau în Dubai. Prezentatoarea TV a fost „forțată” de circumstanțe să renunțe la un concediu peste hotare.

Adriana Bahmuțeanu, vacanță pe litoralul românesc. De ce a renunțat la concediul în străinătate

„Am vrut să mă duc la Miami. (…) M-au programat la Ambasada Americană pentru interviu abia în luna noiembrie. Asta înseamnă că o să plec la Miami undeva prin ianuarie, februarie. Deocamdată, am venit pe litoralul românesc. Am evitat să plec în străinătate pentru că sunt reguli din ce în ce mai stupide”, a declarat Adriana Bahmuțeanu la Antena Stars.

„Am vrut să plec și în Dubai, dar acolo, dacă nu ai toate vaccinările făcute, nu ai voie să intri nici măcar în restaurant. Bagă în noi teroarea și frica (…) Am preferat să vin pe litoralul românesc și chiar nu-mi pare rău deloc. Profit de ultimele zile cu soare că după vine apocalipsa. O să vină scumpirile. N-o să avem bani să plătim gazul și curentul”, a completat.

Citește și:

Silviu Prigoană va deveni bunic pentru prima oară

Adriana Bahmuțeanu, tâlhărită de una dintre prietenele sale

Agresoarea Mirelei Vaida, liberă pe străzile din București

Prezentatoarea de televiziune are doi fii, Eduard (10 ani) și Maximus (13 ani), din fosta relație cu Silviu Prigoană (57 de ani). Adriana și Silviu s-au căsătorit pentru prima dată în anul 2003. Primul divorț a urmat la scurt timp, chiar după luna de miere. În ianuarie 2004, vedeta TV și omul de afaceri s-au împăcat. O lună mai târziu, divorțau pentru a doua oară.

În august 2005 s-au căsătorit din nou, iar la începutul anului 2007 au divorțat pentru a treia oară. În mai 2009 s-au recăsătorit, iar al patrulea divorț a avut loc în vara anului 2012. În 2013, în perioada sărbătorilor de Paște, s-au împăcat pentru ultima oară, iar în primăvara anului 2015 au divorțat pentru ultima oară.

Din anul 2016, Silviu Prigoană este căsătorit cu Mihaela Prigoană. „Ne-am întâlnit la un eveniment. A fost o întâmplare. Am povestit și așa a început totul. Despre mine nu cred că l-au interesat foarte multe lucruri. Am vorbit foarte mult despre copii. Eu am trei copii, el are patru copii, și așa am început. Am cunoscut toți copiii lui. Sunt niște copii minunați și au un tată minunat, un tată exemplu. Tot ce face el e minunat”, spunea Mihaela în 2015, în cadrul unei emisiuni TV.

Foto: Facebook; Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter