Adda, o mamă sinceră: “Sunt germofobă”. Dezvăluiri inedite despre copilărie și familia ei / Exclusiv

De Unica.ro, pe

Adda recunoaște că este o mamă care își lasă copilul să experimenteze, dar are un mic defect, este germofobă.

Talentata cântăreață Adda face dezvăluiri despre viața de mamă, recunoaște că își lasă fiul să experimenteze, dar este și severă uneori și mărturisește că nu poate scapa de frica de bacterii și germeni.

Adda, despre rolul de mamă și relația cu soțul ei

Într-un interviu în oferit în exclusivitate pentru UNICA. RO, cunoscuta cântăreața Adda ne vorbește despre cartea ei, ‘Cele 3 ADDA’, și declară că scrisul a fost, pentru ea, ca o terapie. De asemenea, aflăm despre teama de germeni și despre experiențele extrasenzoriale pe care le-a avut artista, de-a lungul timpului. Cunoscuta cântăreață mărturisește că de mică a vrut să cânte, nu o interesa altceva, și spune că la 16 ani s-a îndrăgostit prima dată. Adda mărturisește că se simte protejată, că a trăit o spaimă îngrozitoare odată cu descoperirea bolii Lyme și ne spune ce înseamnă pentru ea Cătălin.

Felicitări pentru cartea pe care tocmai ai lansat o, ‘Cele 3 ADDA’. Cât de greu a fost să scrii lucruri neștiute, intime, despre tine?

A fost destul de interesant scrisul, m-a solicitat foarte mult. Am scris pe bucăți, pe măsură ce am fost pregătită să vorbesc. A fost, de fapt, ca o terapie.

“Eu mă simt protejată cumva, simt că cineva acolo sus mă iubește”

Ai mai avut vreo experiență extrasenzorială de la episodul cu zgomotele din casă?

Cred că asemenea experiențe avem cu toții, unii credem în ele și alții nu. Eu mă simt protejată cumva, simt că cineva acolo sus mă iubește și se întâmplă de foarte multe ori să simt foarte multă iubire și recunoștință, să am o stare foarte bună știind că cineva mă veghează.

Muzica, unica pasiune pentru Adda : “Îmi imaginam că sunt pe scene mari, că transmit ceva”

Ce-ți plăcea să faci când erai copil?

Muzică. Nu știu cum să răspund mai sincer, dar pentru mine muzica a fost tot. Scriam linii melodice, versuri, poezii, îmi imaginam că sunt pe scene mari, că transmit ceva. Asta a fost cumva tot ce mi-am dorit și ce am simțit de când eram mică până acum.

Îmi doresc ca muzica mea să însemne ceva pentru oameni, să nu fie doar niște piese drăguțe, vreau să transmit niște mesaje, face parte din mine asta.

Când aveai nevoie de sfaturi la cine te duceai, la mama sau la tata?

La mama mă duceam, evident. Cu tata a fost dificil să discut, și acum e dificil. E bărbat, ei sunt mai sensibili decât noi care nu suntem deloc sexul slab. Mama seamănă mult cu mine și eu cu ea, înfiptă, dintr-o bucată, și am avut mereu o relație de prietenie cu ea, nu am vorbit ca mamă/fiică.

Adda, o mamă sinceră: “Sunt germofobă”. Dezvăluiri inedite despre copilărie și familia ei / Exclusiv

Amintiri din liceu cu Adda: “Eu luam nota 9 fără să fac eforturi prea mari”

Ce-ți mai amintești din perioada școlii? Erai spaima clasei sau toceai?

Eram foarte echilibrată. Nu toceam, mă prindeam foarte repede și se supărau anumite colege pe mine, pentru că ele toceau și eu prindeam imediat. Nu am fost o elevă de nota 10, dar dacă mă chinuiam puțin mai mult luam 11. Eu luam nota 9 fără să fac eforturi prea mari.

Când s-a îndrăgostit Adda prima dată: “Aveam 16 ani, a fost ca și cum m-a lovit un buldozer în stomac”

Când te-ai îndrăgostit prima oară?

Țin minte foarte bine, aveam 16 ani, a fost că și cum m-a lovit un buldozer în stomac și în el erau foarte mulți fluturi. A fost îndrăgosteală din aia care m-a făcut cea mai prostănacă din lume, creierul meu a dat eroare și gata.

Ești un om foarte sincer. Declarai la un moment dat că poți să înjuri 3 minute fără să te repeți. Ce alte …calități deosebite ai?

Să știi că eu pot să inventez înjurături din orice. Ca înjurătură de bază știu organul, în toate formele lui mari și mici. În rest, nu sunt vreo expertă, dar pot inventa, dacă intri în gura mea când sunt supărată sau nervoasă sau m-ai adus într-o stare în care nu mai pot să mă controlez, este ceva interesant. N-o să mă uiți ușor.

Adda, despre soțul ei: “Totul este natural, iubirea noastră este naturală”

Cum e să iubești un bărbat la fel de tare, după atât de mulți ani? Cătălin a fost și este mereu alături de tine, te sprijină și te susține.

Îl iubesc pe Cătălin, suntem suflete pereche, suntem o singură persoană, deci nu este un efort prea mare. Totul este natural, iubirea noastră este naturală. Noi suntem cei mai buni prieteni, iubiți, amanți, părinți, ne distrăm și randem împreună.

Adda, o mamă sinceră: “Sunt germofobă”. Dezvăluiri inedite despre copilărie și familia ei / Exclusiv
Adda alături de soțul ei, Cătălin. Sursă foto: Arhivă personală

Ce fel de mamă ești? Îl lași pe Alex să experiementeze sau ești mai severă?

Sunt ceva între, îl las să experimenteze, dar sunt și germofobă, îl cert să nu pună mâna pe ceva, să nu ia vreo bacterie. Îmi și spune uneori ‘vai, mama, dar ce fricoasă ești’.

Cel mai greu moment din viața cântăreței: “M-am gândit că pot să mor”

Care a fost cel mai urât moment din viața ta? Cum ai reușit să treci peste?

Au fost multe, dar cel mai rău a fost când a trebuit să accept boala Lyme, aia m-a dărâmat. M-am gândit că pot să mor, nu a fost deloc bine. Când te gândești că poți muri oricum, te iau toate fricile. Nici acum nu sunt sigură că nu am luat-o razna cu capul, poate am luat-o și nu îmi dau seama. Atunci m-am rugat foarte mult, m-am dus în zona spirituală. M-au motivat familia și copilul, iar eu sunt rezistentă și puternică. Și acum am momente când mi-e foarte frică, dar trebuie să-mi păstrez calmul cumva.

Adda, o mamă sinceră: “Sunt germofobă”. Dezvăluiri inedite despre copilărie și familia ei / Exclusiv
Adda și Alex, când era bebeluș. Sursă foto: Arhivă personală

Care a fost cea mai bizară sau emoționantă întâmplare de pe scenă?

Emoționate am, când te uiți la oameni și își dau seama că le cânți povestea, este magic. Am avut multe momente din astea. Cel mai mult mă bucură acum când lumea vine la mine și îmi mulțumește. Mă bucur să-i pot ajuta, asta înseamnă enorm pentru mine, mă ajută să merg înainte.

“Cel mai mare defect al meu este că-mi ‘fac’ foarte multe filme”

Care este cea mai importantă calitate a ta și cel mai mare defect?

Cel mai mare defect al meu este că-mi ‘fac’ foarte multe filme, le rumeg, mă sabotez singură. Cea mai mare calitate este că atunci când iubesc o fac din toată inima, îmi dau viața pentru persoană iubită.

Ce nu ai face niciodată în viața ta?

-Nu aș face niciodată rău intenționat unui om, cu premeditare adică, să uneltesc și să-mi fac un plan să produc rău. Din greșeală sigur am rănit mulți oameni, poate am fost într-o pasă proastă și nu am știut să-mi gestionez emoțiile, dar mi-am cerut iertare.

Ai făcut compromisuri în viață?

-Am făcut, dar mici, niciodată nu mi-am călcat peste princiipii la modul greu.

Ești soție, mama, artistă, compui. Cum îți găsești echilibrul?

-În familie, cu iubire, mă ancorez în realitate și în ce e frumos în viața mea.

Adda se relaxează făcând curat: “Când vin acasă Cătălin și Alex mă supăr pe ei dacă ating ceva”

Ce faci când ai 3 ore libere?

Mă apuc să fac curățenie. Mai citesc, mai scriu sau cânt, dar asta este activitatea de bază, curățenia. Când vin acasă Cătălin și Alex mă supăr pe ei dacă ating ceva, casa trebuie neatinsă dacă am făcut eu curat. (râde)

„Am o profundă greață față de industria în care activez”

Dacă ai fi din nou la începutul carierei ce greșeală nu ai mai repeta?

Nu aș mai pune la suflet răutățile acestei lumi numită industrie muzicală, unde este multă nenorocire. Am o profundă greață față de industria în care activez.

Ce planuri ai pentru 2023, personale și profesionale?

În primul rând să trăiesc, să fiu sănătoasă, să duc tratamentul până la final că mai am un an și un pic. Să ne bucurăm de viață, să fie iubire și bucurie, asta îmi doresc, restul nu contează. Când ajungi la o cumpăna și îți dai seama că poți să mori, realizezi că alte lucruri nu contează. Sunt poate niște lucruri care ne împlinesc ego-ul, dar nu asta înseamnă cu adevărat fericire.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter