Tila Tequila a încercat să se sinucidă!

De Adina Radu, pe

Tila Tequila a fost internată în spital săptămâna trecută după o tentativă de sinucidere eşuată, după cum susţin prietenii ei.
Tila Tequila, în vârstă de 30 de ani, a fost foarte aproape de a-şi pierde viaţa după o supradoza urmată de un anevrism cerebral. TMZ a aflat că ambulanţa a fost chemată de una dintre colegele de apartament care a declarat că Tila a încercat să se sinucidă toată săptămâna.
Serviciul de urgenţă a ajuns la locuinţa acesteia miercuri noaptea iar Tila a fost internată la spitalul St. Joseph din Burbank, California. La faţa locului s-a stabilit faptul că vedetă are nevoie de ajutor psihiatric. Deşi după internarea de miercuri, Tila Tequila a putut pleca acasă destul de repede, se pare că ieri managerul ei a sunat din nou la numărul de urgenţă, temându-se pentru viaţa ei.
Din cauza anevrismului suferit, combinat cu supradoza de medicamente, este posibil că Tila Tequila să fi suferit traume destul la mari la nivel cerebral.
Tila s-a născut în Singapore, într-o familie vietnameză ce s-a mutat în State când Tila avea un an. Şi-a lansat cariera ca model după ce a fost recrutată de Playboy iar mai apoi şi-a continuat-o în revistele pentru bărbaţi şi show-uri TV.
Managerul ei a refuzat în acest moment să comenteze în vreun fel situaţia.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter