“Scrisori către o tânără gimnastă” – o carte de nota 10

De PR, pe

Marți, 31 iulie 2012, Fundația Nadia Comăneci împreună cu „Evenimentul Zilei” lansează ediția a II-a a cărții autobiografice „Scrisori către o tânără gimnastă”, scrisă de Nadia Comăneci.

“Scrisori către o tânără gimnastă“ va fi distribuită la toate chioșcurile de ziare împreună cu Evenimentul Zilei la prețul de 10 lei.
Cartea cuprinde o serie de minieseuri care surprind momente-cheie din cariera celei care a devenit prima gimnastă din lume notată cu 10 absolut după prestaţia de la paralele inegale din cadrul Olimpiadei din 1976 de la Montreal. Prin stilul direct și sincer, cartea își cucerește cititorii încă de la primele pagini, lăsându-i să intre într-o lume a emoțiilor, a ambițiilor, a viselor și, mai ales, a speranței.
Fondurile strânse în urma comercializării cărții vor fi direcționate spre dezvoltarea activității Centrului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci, în cadrul căruia se desfășoară cursuri și ateliere de dezvoltare personală și sportivă pentru copii cu vârste cuprinse între 1-12 ani.
“Sper ca prin această carte să ajung la inima românilor și a viitoarelor gimnaste care visează să atingă performanța în acest domeniu. “Scrisori către o tânără gimnastă” este modul meu de a împărtăși din experiența și  farmecul unor ani care mi-au conturat personalitatea și existența. Apreciez implicarea partenerilor Evenimentul Zilei, Romtelecom – Dolce Sport și Gatorade în susținerea financiară oferită acestui proiect, prin care încercăm să oferim copiilor din România alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, în cadrul Centrului MiniMe al Fundației Nadia Comăneci”, a declarat Nadia Comăneci.
„Cartea Nadiei Comăneci, Scrisori către o tânără gimnastă, nu este reeditată întâmplător într-un an olimpic. Cu treizeci și șase de ani în urmă, Nadia punea față în față perfecțiunea unor exerciții cu imperfecțiunea dispozitivelor de afișaj, care nu aveau prevăzută nota zece. Astăzi, ea se numără printre brandurile olimpismului și le spune celor care și-au luat-o ca model că ratarea

unei aterizări nu înseamnă ratarea unei cariere și că în spatele zâmbetului de pe podium stau lacrimi, dureri, abțineri, dar și o imensă dorință de a fi cel mai bun.” –  Radu Paraschivescu, senior editor Editura Humanitas
“Nadia Comăneci este o poveste a tuturor românilor, lăsată moștenire de la o generație la alta, putem spune chiar că e parte din identitatea noastră națională. Suntem onorați să fim alături de cei care duc această poveste pest timp și considerăm că este obligatoriu ca exemplul Nadiei Comăneci să fie cunoscut de către copiii care, poate inspirați de această poveste, ne vor da mâine prilej de mândrie, așa cum o face încă Nadia Comăneci. Susținem, așadar, atât componenta emoțională, cât și cea educativa, socială a acestui proiect.” – Cristina Popescu, director comunicare Romtelecom

Despre Fundaţia Nadia Comăneci
Fundaţia Nadia Comăneci (www.nadiacomaneci.eu) înfiinţată în 2007 de legenda sportului românesc, Nadia Comăneci, încurajează, susţine şi promovează performanţa în orice domeniu, pornind de la rezultatele sportive, la dezvoltarea educaţională şi profesională, până la calitatea vieţii şi a familiei.
Fundaţia Nadia Comăneci a iniţiat programul MiniMe (www.cursuriminime.ro), program educativ şi sportiv non-competiţional dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 ani, în cadrul căruia se desfăşoară diferite activităţi de dezvoltare personală, cultură generală şi sport pentru cei mici.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter