EXCLUSIV! Pe urmele campioanelor: Simona Halep și Nadia Comăneci

Luna iulie pare să fie o lună norocoasă pentru sportul românesc, indiferent dacă vorbim despre gimnastică sau despre tenis. În 1976, pe 18 iulie, Nadia Comăneci a setat un record mondial cu un scor de 10 pe linie la Jocurile Olimpice de la Montreal. În 2019, pe 13 iulie, Simona Halep a învins-o pe Serena Williams la Wimbledon, devenind prima româncă care a câștigat Grand Slamul londonez. Cu asemenea repere feminine, fetele pasionate de sport au un răspuns ușor la întrebarea „Ce vrei să te faci când vei deveni mare?“.

Am vrut să aflu parcursul Simonei Halep de la fata „rușinoasă, cu prea mult bun simț, mai închisă” – după cum mi-a descris-o antrenorul care a descoperit-o, Firicel Tomai – la femeia care a învins-o pe Serena Williams în mai puțin de o oră. Astfel, am discutat cu oamenii care au avut un rol esențial în formarea ei, pentru a înțelege care este traseul pe care trebuie să îl parcurgă o fată cu aspirații mari și aripi mici dacă vrea să zboare spre culmile gloriei.

„M-a văzut antrenând, eu am văzut-o jucând“

Dragostea Simonei pentru tenis a început de când era copil. Pe atunci, ea îl însoțea pe fratele ei mai mare, Nicolae, pe terenul de tenis, unde acesta juca necontenit. Într-o zi, copila s-a plictisit și a hotărât să intre și ea pe teren să încerce să lovească mingea cu racheta. Ulterior, profesorul de sport Ioan Stan a văzut-o și i-a îndemnat pe părinți să o aducă la antrenamentele lui. Astfel, deși Simona avea puțin peste 4 ani, a început să se antreneze – și nu s-a mai oprit de atunci.

Când a ajuns la vârsta liceului, a ales să urmeze cursurile Liceului Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța. Era deschisă să învețe lucruri noi, îi plăcea mult matematica, iar când nu era la antrenamentele de tenis, citea necontenit cărți de psihologie și filosofie, care să o ajute la transformarea interioară, după cum mi-a povestit dirigintele și profesorul ei de psihologie, Cătălin Spătaru. „Echilibrul poate fi construit de fiecare om din interior prin experiențele vieții, Simona străduindu-se în ambele domenii, sport și școală, ea reușit cumva să ajungă la echilibru, probabil stabilindu-și anumite priorități în diferite intervale de timp, dar desigur și prin alte căi cunoscute doar de ea“, a zis el.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

În 2008, la 17 ani, Simona era deja campioană junioară la Roland Garros și căuta să facă tranziția către liga jucătoarelor senioare. Începuse să caute un antrenor care să îi placă, în care să aibă încredere, un loc de pregătire bun și sponsori. În căutarea ei, pașii au purtat-o din Constanța spre București. Acolo, la Centrul Național de Tenis, s-a întâlnit cu antrenorul Firicel Tomai. „M-a văzut antrenând, eu am văzut-o jucând“, iar restul a fost istorie, după cum mi-a zis el.

Pe atunci, Simona „se plângea de o tehnică foarte deficitară, de un bust foarte dezvoltat pentru o jucătoare de tenis, de lipsa unor bani, de lipsa încrederii, de lipsa unei atitudini și mentalități mai deschise“, conform lui Tomai. În pofida defectelor pe care și le găsise singură, avea o mulțime de calități, pe care antrenorul le-a observat imediat. Era „foarte dotată din punct de vedere motric“, avea „calități fizice specifice tenisului deosebite, foarte ridicate chiar, avea viteză“ și știa să „jongleze cu mingea ușor“.

În prezent, antrenorul Simonei este Daniel Dobre. El mi-a zis că este atât o onoare, cât și o presiune să fii antrenorul ei, pentru că „victoriile, înfrângerile, se repercutează și asupra ta“ și „ești criticat sau apreciat în funcție de ceea ce face ea“. Deși sportiva a avut o perioadă în care nu a avut antrenor și s-a bucurat de o mai mare libertate a programului, Dobre a ținut să sublinieze că un jucător bun are nevoie de îndrumarea unui antrenor: „Antrenorul nu este numai tehnician, ci este și un prieten, un sfătuitor, pentru că singur este foarte greu. Trebuie să vorbești cu cineva, trebuie să comunici cu cineva. Buna dispoziție, starea mentală și starea emoțională sunt la fel de importante ca tehnica sau tactica pe care o are. Fără o dispoziție bună, nu poți să te exprimi bine pe teren“.

Tomai, la rândul său, a fost de acord că antrenorul este indispensabil. „În momentul în care nu ai un ochi din afară, care să mai ajusteze, să mai șteargă praful, să mai dea un sfat, îți schimbi loviturile“, a zis el. „Dacă nu e cineva care să îți dea o explicație sau ceva, te macină și ai nevoie. Fără antrenor nu se poate, decât periodic“.

 „Sunt copii care se nasc campioni”

Calea spre succes nu este însă aceeași pentru toți. Cu toate astea, pare că toate drumurile duc la Constanța când vine vorba despre jucători de tenis extraordinari. „Constanța a dat aproape constant campioni la tenis“, a observat Dobre. „Foarte mulți jucători buni au ieșit de acolo datorită școlii sportive. Este clar că școala sportivă, cu antrenamentul în plus pe care ți-l poate oferi, este un lucru benefic pentru sportivi. După care există și puterea exemplului. Copiii se uită și țin minte de unde vin marii jucători. Există și mediul profesionist de antrenament. Aceste școli sportive aveau profesori antrenori cu experiență, care sunt de ani întregi acolo, care au inițiat evoluția tenisului.“

Pentru o fată care visează să calce pe urmele Simonei, e un avantaj să aleagă o școală cu program sportiv. Mai apoi, antrenamentele în particular, la un club de tenis privat, sunt o necesitate. „Te antrenezi acolo unde îți permite situația financiară și unde crezi că te simți bine“, a adăugat Tomai. Desigur, antrenamentele trebuie să aibă un fond, altfel sunt făcute în van. „Munca există la toate vârstele“, a afirmat Dobre. „La copii, implicarea este cea mai importantă – pentru că dacă te implici, automat vine și munca. Implicându-te și muncind, vine tehnica.“

Dar să spunem că există interes și implicare din partea copiilor, dar nu sunt bani din partea părinților. Atunci ce e de făcut? „Dacă ei au calitățile necesare și își doresc destul, de-a lungul timpului se găsesc oameni care încearcă să îi ajute“, a zis Tomai. „Teoretic, șansele sunt mici, dar practic s-a reușit. Cum a reușit și Victor Hănescu – și Victor a fost un copil foarte sărac financiar. Am muncit opt ani pe gratis cu Victor, fără niciun ban, pentru că am simțit că poate să ajungă acolo, și am vrut să ofer unui copil care nu are nicio posibilitate această șansă pe care nu i-o mai oferea nimeni. A fost dorința mea, ambiția mea de a ajunge un antrenor foarte bun cu un cel mai bun sportiv. Atunci timpul meu era destul de mult, aveam 23 de ani. Dacă ai de unde, mai dai. Acum nu aș mai face treaba asta, mi-ar fi greu.“

Tomai are însă în vizor deja o nouă posibilă campioană, pentru care încă așteaptă sponsorizări. „O văd că are un potențial cu rezultate mai bune ca Simona în viitor, dacă e sănătoasă“, a precizat el.

L-am întrebat ce calități trebuie să aibă o jucătoare de tenis care vrea să ajungă cel puțin la nivelul Simonei. Mi-a zis că plăcerea de a sta pe teren este primordială. „Sunt copii care se nasc campioni“, a spus Tomai. „Ei nu se simt bine decât pe teren. În momentul în care încep să crească, să se maturizeze, să aibă viață socială, să aibă independență financiară, e singurul loc unde își găsesc refugiul și liniștea și speranțele. Stau toată ziua acolo. Asta este cel mai important lucru. După chestia asta este importantă partea mentală. Adică să fie copii care sunt obișnuiți să ducă greul, care fac față la presiune într-o măsură destul de bună. După vin banii, sănătatea, antrenorul.“

Cu gimnastica cum rămâne?

Pe cât de iubit este tenisul de români, pe atât este și gimnastica. Deși multe fete nici nu se născuseră pe vremea când Nadia Comăneci scria istorie în 1976, ele visează să o ajungă din urmă pe gimnastă. Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului olimpic feminin de gimnastică, spune că nivelul așteptărilor românilor față de gimnaste este foarte înalt. „Opinia publică a rămas cu imaginea impregnată de la Jocurile Olimpice din Atena și a altor rezultate care au precedat, fără să accepte că între timp, pe plan mondial, gimnastica s-a schimbat“, a explicat el.

Gloria de odinioară în gimnastică a românilor s-a disipat, în principal din cauza lipsei sistemului. Forminte spune că lipsurile apar la nivel de instituții: „Credeți că există înțelegere, ca să nu mai zic niveluri de subordonare și de obiective comune între Ministerul Tineretului și Sportului, Comitetul Olimpic, Ministerul Educației? Aveți cunoștință de vreun proiect național despre mișcarea sportivă? Ei, și-atunci despre ce sistem vorbim?“

Mai apoi, este și situația financiară – dar depinde cu cine vorbești despre ea. „Dacă vorbești cu cineva din conducere din minister, spune că sunt bani“, a zis Forminte. „Vorbești cu ofițerul de conducere din federație, spune că nu sunt bani. Existența unui limbaj dualist în funcție de partenerul de discuție nu va ajuta în niciun caz să depășească această problemă.“

În acest peisaj ușor pesimist al gimnasticii române, poate părea descurajant – cel puțin pentru părinți – să își dea copiii la cursuri specializate. Cu toate astea, acele cursuri sunt singura cale. „Gimnastica, scuzați-mi lipsa de modestie, este unul dintre cele mai dificile și complexe discipline sportive“, a spus Forminte. „În afara unui club nu au cum să învețe această disciplină sportivă, pentru că, în afara faptului că este foarte complexă, foarte grea, aduce multe beneficii ca formare umană, e suficient de periculoasă încât nu recomand nimănui să se autoantreneze, să fie autodidact.“

Pe vremuri, gimnastica românească oferea rezultate și crea campioni într-un sistem de pregătire centralizat – sistem care, potrivit lui Forminte, „a fost asimiliat și implementat în multe dintre națiunile care au devenit concurentele noastre și astăzi chiar învingătoarele noastre“. După schimbarea codului de punctaj de la Atena, noțiunea de pregătire centralizată a fost demonetizată în România.

Soluția? Forminte a găsit cel puțin o parte din ea: „Atât timp cât ideea de pregătire centralizată s-a erodat, varianta cealaltă este că România va redeveni o forță probabil când oficialitățile române vor construi câte o sală de gimnastică modernă cel puțin în fiecare oraș în care există campioni olimpici ai acestei discipline sportive. V-am dat doar un început al unui nou sistem. Eu am foarte multe idei, numai că nu mă întreabă nimeni despre ele“

Sursă foto: arhivă

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News