Rochiile lui Elizabeth Taylor, la licitaţie pe internet

De Unica.ro, pe

O cunoscută casă de licitaţii din SUA scoate la vânzare exclusiv online aproape 1000 de piese care i-au aparţinut actriţei Elizabeth Taylor.
Rochiile, bijuteriile, pantofii, parfumurile şi alte obiecte din garderoba actriţei se vor vinde la preţuri cuprinse între 100 şi 15.000 de dolari, între 3 şi 17 decembrie. Este prima licitaţie exclusiv online a faimoasei Case Chritie din New York.

Tot în decembrie, se vor vinde prin licitaţie clasică, alte aproximativ 1000 de piese din colecţiile lui Liy Taylor, de la cele mai faimose bijuterii ale ei până la rochiile de designer.

La aproape trei milioane de dolari a fost estimat un colier cu rubine şi diamante creat chiar de Liz. Nu se ştie cât va costa inelul cu diamante şi rubine pe care actriţa l-a primit de la Richard Burton şi nici brăţara de platină primită de la Michael Jackson.

Printre rochiile semnate de designeri faimoşi – Chanel, Christian Dior, Gianfranco Ferré, Givenchy, Valentino, Versace – se numără şi cee două rochii de mireasă pe care Liz Taylor le-a purtat la nunţile ei cu Richard Burton.

Elizabeth Taylor a murit pe 23 martie 2011, la 79 de ani.
 
Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter