Elizabeth Taylor „era obositoare și pretențioasă”. Dezvăluirile unui mare designer

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 25 octombrie 2019, 11:41
Elizabeth Taylor a fost una dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe. Deși în lumina reflectoarelor  era plină de grație și eleganță, în spatele camerelor „era obositoare și pretențioasă”. Așa o descrie unul dintre cei mai mare designeri de modă.

În anul 1962, în timp ce filma la Roma pentru filmul „Cleopatra”, Elizabeth Taylor a remarcat creațiile unui tânăr designer, Valentino Garavani, care tocmai își inaugurase atelierul de modă Valentino.

Elizabeth Taylor „era obositoare și pretențioasă”. Dezvăluirile unui mare designer

Elizabeth Taylor în filmul Cleopatra

Am rămas cu gura deschisă în fața acestei frumuseți. Era incredibilă! Am înțeles imediat că a o îmbrăca însemna o șansă uriașă de a-mi promova casa de modă. Era fascinant și doar să stai lângă Elizabeth Taylor”, a povestit Valentino despre prima lor întâlnire.

Între cei doi s-a legat atât o relație profesională cât și una persoanlă. Totuși, desingerul a recunoscut că această clientă importantă era „obositoare și pretențioasă”.

Elizabeth Taylor „era obositoare și pretențioasă”. Dezvăluirile unui mare designer

Elizabeth Taylor, într-o rochie semnată Valentino

Despre colaborarea lor a vobit și celebra actriță, în anul 2011, într-un interviu pentru Harpers Bazaar.

A fost amuzant să lucrez cu el la început, eu fiind prima lui clientă celebră. Pe vremea aceea, își contruia ținutele în jurul personalității mele. Mă simțeam atât de flatată”, a declarat Taylor.

Elizabeth a rămas fidelă creațiilor lui Valentino, creații pe care le-a purtat la numeroase premiere și gale Oscar. Mai mult, aceasta a purtat o rochie semnată Valentino și la cea de a opta sa căsătorie.

Elizabeth Taylor „era obositoare și pretențioasă”. Dezvăluirile unui mare designer

Elizabeth Taylor în 1961, într-o rochie semnată Valentino

De atunci, Valentino a devenit unul dintre cei mai celebri și apreciați designeri din lume, iar creațiile sale sunt purtate de numeroase vedete de la Hollywood.

Celebra actriță a încetat din viață pe 23 martie 2011, la vârsta de 79 de ani.

Sursă foto: Hepta, Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter