Mioara Roman a fost jefuită. Hoții i-au furat chiar și pantofii

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 18 septembrie 2017, 15:47
Mioara Roman, fosta soție a lui Petre Roman, a fost jefuită în week-end. Fiica ei cea mică, Oana Roman, a fost cea care a vorbit despre acest eveniment nefericit, în cadrul unei emisiuni TV.

Se pare că femeia a încremenit de frică în acel moment, așa că le-a dat hoților tot ce au cerut.

„Este în stare de șoc complet, ea are 77 de ani, are și ceva probleme de sănătate. Nu știu cum a făcut față. Eu, dacă eram pusă în locul ei, nu știu cum aș fi reacționat efectiv. A dat dovadă de un calm incredibil, mai ales că nu ne-a anunțat… Eu am sunat-o în jurul orei 12.30, i-am spus că o să se ducă Marius pe la ea să ia ceva. Și ea mi-a spus… ea stă într-un apartament cu chirie de la RAPPS, și dânșii mai trimit uneori diverși muncitori, iar ea a crezut că sunt niște muncitori de la RAPPS. Și eu mi-am dat seama că e sâmbătă și apoi n-am știut nimic până în momentul în care Marius mi-a povestit ce s-a întâmplat.

Pe la ora 12.00 au venit la ea, ea stă la parterul unei vile, și i-au spus că trebuie să-i schimbe un burlan. Și ea a întrebat ce trebuie să facă, ei i-au cerut 50 lei și atât. Erau 3 bărbați. Unul s-a urcat pe balconul de la sufragerie, apoi au intrat în casă. Și atunci au devenit agresivi verbal. I-au zis că, de fapt, costă 6000 de euro, să le dea banii și ce are prin casă. Mama nu avea decât banii de pensie. Ea era foarte șocată, ei au început să umble prin casă și să-i ceară bijuterii, opere de artă… și ea le-a spus că nu are decât pensia.

Apoi s-au așezat la masă și au început să bea ce au găsit pe acolo. Reacția ei a fost una inteligentă, nu a avut nicio reacție de fapt și asta a salvat-o. I-au luat apoi adidașii, niște obiecte din argint și i-au spus că trebuie să le mai dea 1000 de euro și că se întorc mai târziu după bani.

La 10 minute a ajuns Marius (soțul Oanei), a sunat la poliție și polițiștii au venit, au luat amprente… După vreo oră hoții s-au întors și au sunat din nou la mama. Polițiștii erau acolo, dar n-au reușit să-i prindă, până au scos mașina… dar există imagini video și amprente pe pahare și probabil că vor fi prinși”, a declarat Oana Roman la Antena 3.

Ulterior, vedeta a postat un mesaj și pe contul său de socializare – „Azi a fost o zi de cosmar pt mama dar si pentru noi. Va rog, aveti grija de oamenii bătrâni si singuri. Daca aveți rude, prieteni, sau cunoștințe mai în vârsta si care trăiesc singuri, spuneti le sa nu primească pe nimeni necunoscut in casa pentru nici un motiv. Mama a scapat vie si nevătămata ( a trăit totuși o traumă psihică greu de uitat) , dar i au luat tot ce au putut gasi prin casa. Iar ea a asistat neputincioasă la un jaf in propria ei casa cu ea de față!

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter