Incendiu la Spitalul Județean Suceava. Peste 300 de persoane au fost evacuate

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 03 februarie 2022, 14:33

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la Spitalul Județean Suceava, la Secția Ginecologie. 329 de pacienţi au fost evacuați, printre care 57 de nou-născuți.

UPDATE: ”Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un aparat electric (care făcea parte din agregatul de ventilare) cu defecţiuni”, a transmis ISU Suceava, potrivit news.ro.

Incendiul s-a produs la etajul al patrulea al spitalului, acolo unde se află Secţia de obstretică şi ginecologie, unde erau internate 40 de paciente. Flăcările nu s-au extins, dar fumul dens s-a răspândit și la etajele superioare.

Incendiu la Spitalul Județean Suceava nu a făcut victime

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat și peste 300 de persoane, de la etajul 4 la etajul 9, au fost evacuate, printre care 102 copii (57 erau nou-născuți). Din fericire nu s-au înregistrat victime.

La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta, cu flacără şi degajări de fum, la elemente combustibile ale instalaţiei electrice – izolaţie cabluri şi ale instalaţiei de ventilare, dispuse în planşeul holului de la etajul IV, Secţia Obstetrică-Ginecologie, în dreptul salonului nr. 7. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, a transmis ISU Suceava, potrivit Digi24.

La faţa locului s-au deplasat toate forţele şi mijloacele de la Detaşamentul de Pompieri Suceava, care au chemat în ajutor și colegi de la alte subunități din județ.

Citește și: Cum s-a schimbat relația dintre Nicole Cherry și Florin Popa după ce au devenit părinți

Anamaria Prodan, secretul unei siluete perfecte la aproape 50 de ani

Actorul Shia LeBeouf va deveni tată pentru prima oară

Cristian Boureanu are o nouă iubită. Actrița este cu 24 de ani mai tânără decât el

Nu se știe cauza incendiului, dar s-a deschis o anchetă

Flăcările au fost stinse în 10 minute și pacienții au revenit în saloane, mai puțin cei care se aflau internați la etajul 4, unde a izbucnit incendiul. Pentru aceștia au fost găsite alte spații în spital. 

Nu știm deocamdată cauza, este în curs de identificare. Bănuim că de la un sistem de alarmare de la patul pacientului, a transmis Dan Teodorovici, purtător de cuvânt Spitalul Județean Suceava, potrivit Antena 3.

Conducerea spitalului și autoritățile locale susțin că unitatea medicală avea toate avizele necesare. Pompierii au deschis o anchetă pentru a afla cauza exactă a declanșării incendiului.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter