Incendiu de vegetație la Periș. Focul se întinde pe 10 hectare

De Oana Savin, pe
Un incendiu a izbucnit, luni, la Periș, la batalurile fostei ferme de porci. Focul se întinde pe 10 hectare, iar mai multe autospeciale încearcă stingerea acestuia.

„Incendiu de vegetație în Periș, la batalurile fostei ferme de porci, intervenim cu 10 autospeciale de stingere. Incendiul se manifestă pe aprox. 7-10 ha”, au anunțat autoritățile prin intermediul RoAlert.

„Ca urmare a incendiului declanșat în localitatea Periș, la fosta fermă de porci din județul Ilfov, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a trimis de urgență în zonă echipe ale Gărzii Naționale de Mediu, precum și laboratorul mobil de monitorizare a calității aerului. În orele care urmează vor fi realizate două buletine de analiză a aerului – în Buftea și în Corbeanca, localități din care s-au primit cele mai multe sesizări de disconfort olfactiv. Precizăm că din măsurătorile privind calitatea aerului realizate de APM București în această dimineață reiese că, până în prezent, nu sunt creșteri ale concentrțiilor poluanților care pot pune în pericol sănătatea populației. În schimb, amploarea incendiului care a antrenat și batalurile de dejecții de la fosta fermă provoacă un disconfort olfactiv puternic”, a transmis Ministerul Mediului prin intermediul unui counicat.

Între timp, laboratorul mobil al Agenției pentru Protecția Mediului București și echipele Gărzii de Mediu s-au deplasat la incendiul de la Periș, iar măsurătorile făcute au indicat că, până în prezent, nu sunt creșteri ale concentrațiilor poluanților care pot pune în pericol sănătatea populației. În schimb, amploarea incendiului care a antrenat și batalurile de dejectii de la fosta fermă provoaca un disconfort olfactiv puternic, notează Ziare.com.

În luna aprilie a acestui an, proprietarul fostei ferme de porci unde a izbucnit incendiul a mai fost amendat, tot în urma izbucnirii unui incediu.

Sursă foto: Facebook/ ISU București-Ilfov

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter