Coronavirusul se răspândește mai repede în Spania decât în Italia. Explicația specialiștilor

De Unica.ro, pe
Coronavirusul se răspândește mai repede în Spania decât în Italia. Potrivit specialiștilor, numărul deceslor ar putea fi mai mare în peninsula Iberică decât în Italia.

Luni, în Spania s-au înregistrat 462 de decese din cauza #coronavirus, în doar 24 de ore. Mai mult, experții se așteaptă ca această creștere să continue și zilele următoare.

„Suntem încă în faza în care virusul se răspândește și acest lucru va dura încă ceva timp”, a afirmat Pere Godoy, președintele Societății Spaniole de Epidemiologie, citat de El Pais.

Numărul de decese în Spania din cauza Covid-2 a ajuns luni la 2.182, astfel că în doar trei zile numărul deceselor s-a dublat.

Citește și: Raed Arafat: „Nu există dovada că te infectezi de pe haine, dar de pe suprafețe – da”

Potrivit Digi 24, Spania înregistrează o răspândire teritorială mult mai largă a epidemiei în comparație cu Italia.

De la izbucnirea epidemiei în Italia şi până în prezent, peste 80% din decese, se înregistrează în aceleaşi trei regiuni. În Spania, însă, procentul a scăzut la 65%, şi în alte regiuni a început să crească numărul îmbolnăvirilor şi al deceselor.

Pere Godoy spune că s-a ajuns la această situaţie deoarece „a fost o greşeală să se permită dispersia geografică a populaţiei în zilele anterioare introducerii izolării şi acest lucru a facilitat dispersia virusului”.

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre testele de coronavirus

De asemenea, Joan Ramon Villalbí, fost preşedinte al Societăţii Spaniole de Sănătate Publică şi de Administrare a Sistemului Medical (SESPAS), consideră că şi diferenţele culturale dintre Spania şi Italia au influenţat această răspândire mai mare a virusului în peninsula Iberică.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter