Apelul disperat al unei mame îndoliate către toți părinții: „Luați măsuri înainte să ajungeți în situația mea”

De Amelia Matei, pe Ultimul update Luni, 10 iunie 2019, 15:42
Mallory Grossman, o fetiță în vârstă de 12 ani din New Jersey, s-a sinucis după ce timp de câteva luni a fost victima fenomenului bullying, adică a fost hărțuită pe Internet de elevele de la școala la care învăța.

Hărțuirea a ajuns la apogeu atunci când una dintre colege a întrebat-o pe Mallory: „De ce nu te sinucizi?”. Acum, mama îndurerată face un apel disperat către toți părinții, printr-un mesaj postat pe Facebook:

„După luni de zile în care a fost hărțuită la școală, fiica mea și-a pus capăt zilelor în data de 14 iunie 2017. Am ales să vorbesc despre acest lucru și am nevoie de ajutorul vostru.

Trebuie să supraveghem și să gestionăm utilizarea rețelelor de socializare de către copiii noștri.

Umilința, excluderea socială și intimidarea poartă numele de bullying. Expresia „nu ai voie să stai lângă noi” poate fi amuzantă doar într-un film, nu în viața reală și în mod cert nu pentru Mallory.

Viața ei în clasa a șasea era oribilă. Ca părinți, am făcut tot ce ne-a stat în putință, i-am interzis să aibă acces pe Snap Chat și i-am limitat timpul petrecut pe Internet. Asta până când hărțuitoarele au găsit accesul către ea… a fost misiunea lor.

Acum au lacrimi în ochi, dar nu ca noi, familia ei. Sinuciderea este acum o opțiune.

Copilul vostru este mai predispus să moară din propriile mâini, ca urmare a agresiunii cibernetice, decât dacă ar avea un accident sau ar face cancer.

Această încercare de a exclude pe cineva trebuie să se încheie. Ca părinte, trebuie să îți înveți copilul că mereu va exista cineva mai bun decât el.

Fiica mea Mallory era plină de viață, era majoretă, o elevă bună, gimnastă, fiică, soră, nepoată, iubită de familie și de cercul ei de prieteni, dar urâtă de alți colegi de școală.

Ținta pusă pe spatele ei, a lovit-o direct în inimă. Acum, misiunea mea este de a educa și de a crea o legislație care să îi facă pe copii răspunzători pentru ceea ce publică în mediul virtual.

Această lege trebuie implementată. Ia măsuri înainte să ajungi în situația mea”, a scris Dianne Grossman, mama lui Mallory, pe rețeaua de socializare.

Înainte ca fetița să își ia viața, familia ei i-a informat pe reprezentaţii şcolii despre hărţuire, dar aceștia au ignorat situația. Acum, părinţii ei au decis să dea şcoala în judecată şi iau în considerare să facă acelaşi lucru cu părinţii fetelor vinovate.

Citește și – Psihologie: Cum poţi preveni sinuciderea la adolescenţi

Citește și – Semne că o persoană se gândește la sinucidere

Foto – Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter