După ce şi-a extirpat sânii, Angelina Jolie se pregăteşte pentru încă o operaţie radicală

De Geo Berciu, pe

Angelina Jolie a suferit o operaţie complicată în 2013, după ce a ales să treacă printr-o dublă mastectomie, iar anul acesta, celebra actriţă este pregătită să ajungă din nou pe mâna doctorilor pentru o intervenţie la fel de complexă.
Anul trecut, Angelina Jolie a uimit o lume întreagă după ce a recunoscut că şi-a extirpat ambii sâni. Motivul? În urma analizelor complexe s-a descoperit că are o genă responsabilă de producerea cancerului. Riscul de a face cancer la sâni era de 85%, motiv pentru care, Angelina Jolie a luat curajoasa decizie de a se opera pentru o dubla mastectomie.

Dar actriţa americană, în vârstă de 38 de ani, nu se opreşte aici! Ea susţine că trebuie să facă alte intervenţii chirurgicale în viitorul apropiat.

„Mai am de făcut încă o operaţie, pe care încă n-am făcut-o”, a precizat actriţa. „Voi cere sfaturi de la toţi aceşti oameni minunaţi cu care am vorbit deja, pentru a putea să trec cu bine de următoarea operaţie”, a spus Angelina Jolie.

Potrivit presei americane, Angelina Jolie, care a apelat între timp la o procedură de reconstrucţie mamară, va aştepta până la vârsta de 40 de ani înainte de a suporta şi o intervenţie de extirpare a ovarelor, pentru că există un risc de 50% de a dezvolta un cancer ovarian.

Oricât de şocante i-ar fi deciziile, Angelina a declarat că a va apela orice intervenţie de dragul celor şase copii ai săi, după ce rudele ei au trecut prin experienţe traumatizante.

Mama ei, Marcheline Bertrand, a murit de cancer în 2007, la vârsta de 56 de ani. Aceeaşi boală a răpus-o şi pe bunica actriţei, Lois Bertrand, la vârsta de 45 de ani, dar şi pe străbunica vedetei, Virginia Gouwens, la vârsta de 53 de ani. Debbie Martin – sora lui Marcheline, mătuşa actriţei Angelina Jolie – a murit de cancer mamar în mai 2013, la vârsta de 61 de ani.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter