Amna a dansat Gangnam Style lângă 14 cai pur sânge

De Diana Zagrean, pe

Amna, interpreta hitului internaţional “Tell Me Why”, a învăţat celebrul dans „Gangnam Style” al rapper-ului corean Psy, care de curând a înregistrat peste 260 de milioane de vizualizări pe YouTube, o performanţă demnă de Cartea Recordurilor.
Alături de cele două dansatoare, Amna a reprodus mişcările care au înnebunit întreaga lume şi au revoluţionat cultura pop. Ea a vrut să realizeze un cover cât mai fidel al celeberului videoclip al lui Psy, aşa că a filmat chiar într-un padoc de cai, aflat la Regatul Cailor, din Judeţul Giurgiu.
„La herghelie se află găzduiţi 14 cai, pur-sânge, mulţi dintre ei, premiaţi la concursuri internaţionale. Am filmat celebrul dans Gangnam Style într-o mare viteză, întrucât nu doream să speriem caii. Erau foarte frumoşi, dar recunosc că mi-a fost un pic teamă de ei. Deşi sunt foarte inteligenţi, sunt totuşi animale şi reacţionează imprevizibil. Unul dintre ei era cât pe ce să mă muşte. Voi începe în curând cursuri de echitaţie şi îmi va piere teama de cai”, a spus Amna.
Solista s-a alăturat astfel, unor cântăreţi celebri internaţionali care au facut o pasiune pentru dansul coreanului. Astfel, Nelly Furtado a preluat dansul din videoclipul „Gangnam Style” în concertele sale, iar Britney Spears l-a învăţat în cadrul show-ului „Ellen”.
Mişcările în stilul „dress classy, dance cheesy” au declanşat o adevărată isterie în toată lumea, iar clipul lui Psy a generat o mulţime de parodii.

De la lansarea acestei melodii, Psy a devenit superstar internaţional şi a apărut într-o serie de fotografii cu celebrităţi din toată lumea: Jon Bon Jovi, Ellen DeGeneres, Chris Brown, Britney Spears, Taylor Swift sau Simon Cowell.

Foto: PR
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter