Ami, cel de-al patrulea jurat „Bravo, ai stil!” în această săptămână

De Mădălina Manole, pe
În cele patru ediții difuzate săptămâna aceasta, de miercuri pană vineri, de la ora 22:00, și în Gala de sâmbătă, difuzată la ora 23:00, la Kanal D, alături de Cătălin Botezatu, Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu se va afla Ami. 

Ami, în vârstă de 29 de ani, a mărturisit că este nerăbdătoare să le cunoască pe aspirantele la titlul de Cea mai stilata femeie din România și să noteze cele mai bune apariții stilistice ale acestora: „Știu despre ce este vorba în această competiție stilistică pentru că am urmărit show-ul, sper ca fetele să se descurce și să ne impresioneze cu ținutele lor vestimentare. De abia aștept să îmi însușesc rolul de jurat”, – a măsrturisit Ami.

Ami, cel de-al patrulea jurat „Bravo, ai stil!” în această săptămână

Ami a devenit cunoscută publicului datorită vocii sale care s-a auzit pentru prima dată în super hit-ul „Trumpet Lights, piesa care a ajuns rapid la inimile publicului român. Au urmat proiecte precum „Otra Vez, „Playa En Costa Rica’, sau  Somnu` nu mă ia’. Colaborarile dintre Grasu XXL și AMI la piese precum „Deja Vu’ sau „3 lucruri’ au fost foarte apreciate de fani, iar reinterpretarea piesei Laurei Stoica Un actor grabit’, a sensibilizat publicul. Cel mai recent hit al artistei, „Hola!’, a urcat rapid în topurile muzicale din România, adunând zeci de mii de vizualizari pe YouTube.

Sursă foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter