Adina Răducan este marea câştigătoare a competiţiei “M-a făcut mama artist”, de la Prima TV

De PR, pe

După ce a ajuns pe podium graţie talentului şi notelor mari pe care le-a obţinut, Adina Răducan a fost alesă aseară (joi, 24 mai) câştigătoarea competiţiei “M-a făcut mama artist” de către publicul telespectator.
Adina din Săpoca (jud. Buzău) a fost ediţie de ediţie aplaudată şi apreciată de juriul format din Connect-R, Corina Bud, Elena Gheorghe şi Dan Teodorescu.

Aceasta a reuşit să impresioneze şi in seara marii finale, obtinând cel mai mare număr de voturi din partea telespectatorilor. Adina a câştigat o bursă de studii la Colegiul de Muzică Berklee din SUA, o întâlnire faţă în faţă cu starul Justin Bieber şi cu impresarul Scooter Braun, dar şi un contract de impresariat cu ROTON.

Adina a început să cânte când încă nu împlinise patru ani. Fredona prin curte melodii ale formaţiei Andrè când a auzit-o prima dată mama sa.

La patru ani părinţii au înscris-o la un curs de canto la Şcoala Populară de Artă din Buzău unde a impresionat profesorii cu vocea sa deosebită şi foarte matură.

Când Adina urcă pe scenă, cei care nu o cunosc o privesc cu neîncredere. E o mână de om, dar când începe să cânte se cutremură sala. Are o voce superbă, foarte puternică.

Adina Răducan îşi doreşte o carieră în muzică şi spune că o să muncească atât cât este nevoie pentru ca publicul să o cunoască şi să o iubească.

« In cadrul concursului « M-a făcut mama artist » am învăţat ce înseamnă un artist adevărat. Acolo am avut constant repetiţii – canto şi coregrafie – şi am cunoscut oameni mari din domeniu. Nu cred că aş putea să fac altceva în viaţă. Îmi place foarte mult să cânt şi mă simt extraordinar pe scenă. Am învăţat să fiu prietenă cu publicul, să nu îmi fie frică pe scenă. Ador când mă aplaudă spectatorii şi m-am obişnuit foarte repede cu camerele de filmat », spune Adina.
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter